Poloiştii de la CSM Digi Oradea s-au impus clar, vineri şi sâmbătă, la Cluj Napoca, în faţa formaţiei locale CSU Poli, în dubla ce a contat pentru etapa a 4-a a Superligii Naţionale.

Formaţia antrenată de către Dorin Costrăş a câştigat mai întâi cu 15-7, iar în meciul al doilea s-a impus cu 23-6.

Aşa după cum o arată şi rezultatele, poloiştii orădeni au dominat cu autotritate cele două dispute, câştigând la pas.

Vineri, CSM Digi s-a desprins în permanenţă în primele trei secvenţe de joc. Astfel, orădenii conduceau cu scorul de 3-1 la prima pauză, pentru ca în sfertul al doilea să puncteze cu generozitate pentru a se desprinde la 9-2. Avantajul a urcat la nouă goluri cu opt minute înainte de final. Gazdele au câştigat secvenţa decisivă cu 3-2, însă CSM a obţinut victoria la opt goluri diferenţă.

Principalul marcator a fost Jesse Koopman, cu trei goluri. L-au urmat: Istvan Szabo, Levente Vancsik, Marc Roca şi Robert Gergelyfi, cu câte două reuşite, respectiv Nichita Ilisie, Max Costa, Bogdan Remeş şi Roland Szabo, cu câte un gol.

Sâmbătă, în cea de-a doua dispută, orădenii s-au impus şi mai clar, cu 23-6. Astfel, prima jumătate a meciului a fost controlată de orădeni, care au marcat de 11 ori, fără a primi vreunul. CSM Digi a marcat cu aceeaşi frecvenţă şi în partea a II-a, atunci când însă şi clujenii au avut posibilitatea să puncteze de mai multe ori.

De precizat că în acest meci, toţi jucătorii echipei orădene au înscris. Jesse Koopman a fost din nou cel mai eficace, cu 7 goluri. Levente Vancsik, Max Costa, Istvan Szabo şi Robert Gergelyfi au marcat de câte două goluri, iar Cristian Dobre, Ferenc Czenk, Nichita Ilisie, Bogdan Remeş, Roland Szabo, Marc Roca şi Viktor Kovats au înscris câte un gol fiecare.

După această etapă, CSM Digi Oradea are şapte victorii şi o înfrângere şi se situează, în continuare, pe locul al II-lea în clasamentul Superligii Naţionale.

În următoarea rundă, orădenii vor juca acasă cu Dinamo Bucureşti, în intervalul 24-26 noiembrie.