Poloiştii de la CSM Digi Oradea au cedat la o diferenţă de două goluri primul joc din derby-ul Superligii Naţionale, cu Steaua Stirom Bucureşti.

Programat vineri seară, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", meciul care a contat pentru ultima etapă a sezonului regulat, s-a încheiat cu scorul de 9-7 pentru bucureşteni.

Având în faţă o echipă mult mai experimentată, tânăra formaţie orădeană s-a luptat de la egal la egal preţ de trei sferturi cu Steaua, dar în final, experienţa şi-a spus cuvântul, bucureştenii profitând din plin în ultimele opt minute de greşelile din apărare ale gazdelor.

Primul sfert a fost adjudecat de oaspeţi, cu 2-1. Cum în următoarele opt minute, CSM CSU a câştigat, la rându-i, cu 2-1, în pauza mare s-a intrat la egalitatem 3-3.

Sfertul III a fost însă foarte bun pentru elevii antrenorului Dorin Costrăş, care au marcat de trei ori şi au primit un singur gol. Astfel, în ultima pauză s-a intrat cu avantajul de dpuă goluri ale CSM-ului, scor 6-4, ceea ce le-a dat speranţe şi suporterilor.

Din păcate, în ultima secvenţă, steliştii au egalat repede, CSM-ul a înscris însă pentru 7-6, prin Mark Roca, dar de aici au apărut problemele în apărare şi steliştii au mai marcat de trei ori, câştigând cu 9-7.

Principalul marcator de la CSM Digi a fost Jesse Koopman, cu 3 goluri. L-au urmat: Robert Gergelfy, cu 2 goluri, Mark Roca şi Istvan Szabo, cu câte un gol.

De la Steaua, Nikola Murisic a fost cel mai eficace, cu 4 reuşite, dar este de evidenţiat şi aportul portarului formaţiei CSM Digi, Gojko Pijetlovic, care a avut mai multe intervenţii aplaudate din plin de spectatori.

Partida a doua dintre cele două echipe este programată sâmbătă, de la ora 11:30.