Poloiștii de la CSM Oradea au obținut o victorie și au suferit un eșec în primele două etape ale turneului Grupei B din turul II preliminar al Ligii Campionilor Europeni, care se desfășoară în Spania, la Barcelona.

Un prim meci pierdut

Joi seara, în prima etapă, formația bihoreană a dat de puternica echipă muntenegreană Jadran Herceg Novi, în fața căreia a trebuit să se recunoască învinsă la limită, cu scorul de 8-9.

Jocul a început bine pentru adversari, care au marcat primele două goluri, dar CSM-ul a reacționat și a restabilit egalitatea la 2. În pauza mare s-a intrat însă cu avantajul de un gol al celor de la Jadran, scor 3-2.

În debutul sfertului III, CSM-ul a egalat la 3, dar muntenegrenii au marcat apoi de trei ori la rând, conducând cu 6-3. Elevii antrenorului Ciprian Cîmpianu au reacționat bine și au izbutit ei să înscrie de trei ori la rând, restabilind egalitatea la 6. 

Finalul a fost foarte echilibrat, dar Jadran Herceg Novi a obținut victoria la limită, după ce CSM-ul a trecut totuși la conducere pentru prima dată, scor 8-7. Orădenii nu au reușit să gestioneze însă finalul, astfel că muntenegrenii au egalat, după care au marcat golul victoriei.

În acest joc, Mihnea Gheorghe a înscris trei goluri pentru CSM, în timp ce Mateja Asanovic, Tiberiu Negrean, Vlad Dragomirescu, Levente Vancsik și Nichita Ilisie au înscris câte un gol.

Al doilea, câștigat categoric

Vineri, în schimb, în cadrul etapei a doua a turneului, CSM Oradea a obținut victoria în confruntarea cu portughezii de la Vitoria Guimaraes. Rezultatul final al partidei a fost de 21-5, după un joc controlat de echipa bihoreană. 

În acest meci, CSM-ul a înscris primele opt goluri ale partidei, iar șapte dintre acestea au fost reușite chiar în primul sfert. La final, vicecampionii României s-au impus la o diferență de 16 goluri, cu 21-5, după ce, pe reprize, s-a consemnat: 7-0, 4-1, 3-2 și 7-2.

De această dată, cel mai eficace a fost Vlad Dragomirescu, autor a 4 goluri. Silvian Colodrovschi a înscris 3 goluri, Mihnea Gheorghe, Istvan Szabo, Darian Luncan, Bogdan Remeș, Levente Vancsik și Nichita Ilisie – câte 2 goluri fiecare, iar Mateja Asanovic și Ferenc Czenk – câte 1 gol.

În următoarele două partide de la turneul de LEN Champions League de la Barcelona, CSM Oradea va evolua sâmbătă seara, de la ora 22:00, în compania francezilor de la Noisy, iar duminică, în ultima etapă, cu începere de la ora 12:45, vor întâlni echipa gazdă CN Barcelona.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!