Poloiştii de la CSM Oradea îşi cunosc programul jocurilor din returul Superligii Naţionale, din ediţia 2021-2022.

Conform informării pe care Federaţia Română de Polo a trimis-o către cluburile participante, returul competiţiei interne din poloul românesc va debuta la jumătatea acestei luni, în weekendul 14-16 ianuarie.

În prima etapă, vicecampionii de la CSM vor juca acasă cu Rapid Bucureşti. De altfel, şi în runda a doua a returului, în perioada 21-23 ianuarie, poloiştii pregătiţi de antrenorul Dorin Costrăş vor juca tot la Oradea, în compania concitadinei CS Crişul.

În etapele 3 şi 4 din retur (weekend-urile 28-30 ianuarie, respectiv 25-27 februarie), orădenii de la CSM au programate meciuri tot acasă, ei înfruntând în bazin propriu echipele Triumf Bucureşti şi Politehnica Cluj. 

În aceste condiţii, prima deplasare din returul Superligii Naţionale pentru poloiştii de la CSM este prevăzută în etapa a 5-a, în perioada 4-6 martie, la Bucureşti, pentru jocurile cu Dinamo.

Tot în deplasare va avea loc şi dubla dispută cu Sportul Studenţesc (11-13 martie), pentru ca derby-ul cu Steaua, din ultima etapă, să fie programat la Oradea, în perioada 25-27 martie.

Reamintim că, după turul de campionat, CSM Oradea ocupă locul al doilea în competiţie, cu 12 victorii şi 2 înfrângeri.

După cum transmite clubul bihorean, în această perioadă, poloiştii de la CSM, antrenaţi de către Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu, se pregătesc pe plan local. Ei efectuează antrenamente în sala de forţă, precum şi în bazin, "beneficiind de condiţii necesare de pregătire în Oradea".