Cu o săptămână rămasă până la startul noii ediţii a Superligii Naționale de polo pe apă, formaţia CSU Oradea a participat în perioada 13-15 septembrie la un turneu universitar, disputat în Ungaria, la Godollo. CSU a evoluat de vineri până duminică în compania formațiilor MGM Godollo, Vasas Budapesta și Elte Budapesta.

Cu o medie de vârstă de 17 ani și jumătate, echipa antrenată de Cosmin Goina, Antonio Alexandrescu şi Florin Ţic a fost învinsă în primul meci al turneului de formația gazdă, scor 15-11.

A urmat victoria cu Elte Budpaesta, de care a dispus cu scorul de 18-12, pentru ca duminică, în ultimul meci, cu Vasas Budapesta, să cedeze după lovituri de departajare, scor 14-15, după ce la finele timpului regulamentar de joc scorul a fost egal, 10-10. 

Astfel, la finalul turneului, CSU Oradea s-a clasat pe locul al 3-lea.

„S-a urmărit evaluarea tuturor jucătorilor pentru această perioadă de pregătire precum şi potenţialul de dezvoltare al acestora”, a declarat antrenorul CSU Oradea, Cosmin Goina.

CSU Oradea a deplasat la turneul maghiar un lot de jucători alcătuit din: Forrai Karoly, Feke Denis, Orsós Roland, Nagy Benjamin, Luca Silviu, Soponar Ianis, Tokai Mark, Nironca Alexei, Marinescu Andrei, Csato Balázs, Vușcan Matei, Pop Cotuna Adrian, Popa Flavius, Nagy Alex şi Orient Michael. 

În noua ediţie de campionat, CSU Oradea va debuta sâmbătă, în fieful campioanei en-titre, Steaua Bucureşti, iar în runda cu numărul 2, prima de acasă, va întâlni, o săptămână mai târziu, concitadina CSM Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!