Turiștii care s-au aflat vineri în Băile Felix au alertat autoritățile, după ce un miros puternic de combustibil s-a împrăștiat prin stațiune.

Comisarii de mediu au aflat că un rezervor cu produse petroliere de la Hotelul Padiș s-a fisurat, iar substanțele au ajuns în pârâul Hidișel, care străbate Băile Felix.

Poluanții au ajuns în cursul de apă printr-o conductă care ar trebui să transporte doar apă de ploaie, iar între orele 9 și 14 au curs aproape continuu, până când sursa a fost identificată.

Potrivit comisarului-șef Sever Șerbănescu, Garda de Mediu Bihor a demarat o anchetă privind această poluare și caută să vadă dacă produsele petroliere au provocat și daune pe cursul de apă.

Totodată, specialiștii Administrației Bazinale de Apă Crișuri au pus baraje pe pârâul Hidișel, ca să oprească substanțele poluante. Deocamdată, autoritățile n-au găsit exemplare de pești morți.

Nu e pentru prima oară când hotelul provoacă o asemenea poluare. În septembrie 2021, tot un rezervor cu produse petroliere folosite la centrala termică a Hotelului Padiș s-a fisurat, iar zile în șir conținutul s-a scurs către un cămin de vizitare a apelor pluviale mai vechi, din zona terenului de baschet din staţiune, iar de acolo a trecut prin conducte către un alt cămin de vizitare de ape pluviale din zona Hotelului Internaţional. De aici, substanțele au ajuns acolo direct în pârâul Hidişel. Cel mai probabil, traseul poluării este același și acum.

În 2021, hotelul a luat o amendă de 100.000 de lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!