Agricultura e o meserie, nu un hobby. Circa 80 de fermieri bihoreni au participat marţi la conferinţa cu tema "Tehnologii şi finanţări în producţia de legume şi fructe" organizată în Cetate de Asociaţia pentru Cercetarea şi Promovarea Produselor Agroalimentare "Crişana".

Agricultorii au primit sfaturi cu privire la modalităţile în care se pot finanţa dar şi a produce cât mai ieftin şi sănătos.

"Scopul acestui workshiop este de a veni în întâmpinarea fermierilor bihoreni. Avem de voie de ştiinţă, bani şi finanţări europene pentru a produce mult şi sănătos legume şi fructe la preţuri cât mai ieftine cu putiinţă", a declarat Dorin Popa, preşedintele ACPPA "Crişana".

Popa a spus că asociaţia îşi doreşte să descopere şi să promoveze branduri locale, cum ar fi "Ţara Beiuşui" sau "Valea Ierului" pe care să le impună pe piaţă venind astfel atât în întâmpinarea producătorilor locali, care ar putea să îşi desfacă produsele mai uşor, cât şi în ajutorul cumpărătorilor care ar avea acces la legume şi fructe mult mai sănătoase achiziţionate direct de la producător.

În acest sens, ACPPA "Crişana" vrea să promoveze pieţe destinate exclusiv producătorilor pentru a nu mai concura cu comercianţii care revând produse achiziţionate din piaţa engross sau cu marile magazine.

"Încercăm să punem bazele unor pieţe alternative, care să fie înfiinţate special pentru micii producători. Nu ne interesează să intrăm în hypermarket-uri, unde există marfă produsă industrial şi cu care nu avem cum concura la preţ",  a mai spus Popa.

În cadrul conferinţei de marţi au mai vorbit directorul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Bihor, Florian Pavel, şeful Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Cristian Buzlea, dar şi reprezentanţi ai unor instituţii bancare şi fermieri prezentaţi ca exemple de succes.