Portarul echipei CSM Digi Oradea, Gojko Pijetlovic, a câştigat medalia de bronz la Campionatul Mondial de polo, ediţia 2017. Competiţia a făcut parte din cadrul unui eveniment mai amplu - Campionatul Mondial de Nataţie, ajuns la cea de-a 17-a ediţie, care s-a desfăşurat la Budapesta, în perioada 14-29 iulie.

În finala mică, naţionala Serbiei a reuşit să treacă peste eşecul suferit în compania Croaţiei, scor 11-12, din penultimul act. Astfel, cu Pijetlovic titularizat între buturi, sârbii au depăşit Grecia cu scorul de 11-8, în finala mică a competiţiei din metropola maghiară.

După cum precizează site-ul clubului CSM Oradea, Pijetlovic a jucat în cinci partide ale echipei naţionale a Serbiei. Este vorba despre două din cele trei jocuri din faza grupelor, respectiv cele trei jocuri eliminatorii - sferturile de finală, semifinala şi finala mică. Serbia a câştigat cinci din cele şase partide disputate, iar Gojko a evoluat în fiecare dintre ele, titularizat fiind în meciul pentru locul III.

El a bifat câte 16 minute de joc în două partide din faza grupelor, iar în cel de-al treilea nu a jucat. De asemenea, a apărat poarte Serbiei câte opt minute în sferturile de finală şi semifinală, respectiv 32 minute (integralist) în confruntarea cu Grecia, pentru medalia de bronz. Aşadar, Pijetlovic a contabilizat 80 minute de joc la acest eveniment.

Cariera lui Pijetlovic cuprinde un titlu olimpic (cucerit în 2016) şi un bronz (în 2012), două titluri mondiale, două europene şi nouă trofee de Liga Mondială. Pe lângă medaliile de aur, el a strâns şi alte clasări pe podium la cele mai importante evenimente din poloul european şi mondial. Toate apărând poarta Serbiei.

În vârstă de 33 ani, Pijetlovic are deja trei sezoane la activ alături de CSM Digi Oradea. El este unul dintre cei mai longevivi componenţi ai echipei antrenate din această vară de către Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu.