Poliţiştii bihoreni cer ajutorul cetăţenilor pentru identificarea persoanei al cărei cadavru a fost găsit, luni, în Crişul Repede, în apropierea Podului Ioşia din Oradea.
Descoperită într-un stadiu avansat de descompunere, semn că a stat un timp îndelungat în apă, victima are trăsăturile deformate, motiv pentru care fotografia mediatizată reprezintă o reconstrucție facială a imaginii persoanei realizată de şeful Serviciului Criminalistic al Poliţiei Bihor, cunoscutul portretist criminalist Florin Lăzău.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la identificarea bărbatului din fotografie sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă - 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
După cum BIHOREANUL a mai scris, pompierii militari orădeni au intervenit, luni dimineaţă, pentru a scoate cadavrul unui bărbat dintr-un bazin de colectare a apei, de pe strada Coriolan Hora din Oradea.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, în jurul orei 7.10, un apelant al numărului unic 112 a anunţat că în bazinul cu pricina, aflat în administrarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Bihor şi având rolul de a colecta deversări ale Crişului Repede, plutea un trup.
"La locul indicat de apelant s-au deplasat de urgenţă echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi pompierii militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea care, acţionând cu accesoriile specifice pentru intervenţia în astfel de situaţii, au evacuat din bazin un bărbat a cărui identitate urmează a fi stabilită de organele abilitate", se arată în comunicat.