- Sala Mare a Primăriei Oradea a găzduit luni după-amiază o dezbatere publică organizată de AUR Bihor, prin consilierul local Costel Moza
- Inițiatorii doresc mutarea sălilor de jocuri de noroc la cel puțin 500 de metri de cartiere și acordarea unor ajutoare de până la 700 de lei pentru persoanele cu handicap grav și accentuat
- Consultarea publică de luni a atras 150 de orădeni, depășind asistența dezbaterilor organizate de Primăria Oradea pe diferite teme
„Vă și consultăm”
„Facem azi transparență decizională, adică nu doar vă anunțăm că am decis ceva, ci vă și consultăm”, a declarat în deschiderea întâlnirii consilierul local AUR, Costel Moza.
Potrivit acestuia, întâlnirea de luni a fost „prima dezbatere publică organizată de un consilier local în Oradea în ultimii 20 de ani”.
Moza a precizat, din capul locului, că „nu vrem să interzicem jocurile de noroc, ci să le reglementăm”.
Proiectul de regulament inițiat cu concursul juriștilor AUR prevede că sălile pot funcționa la „distanțe minime obligatorii de 500 de metri față de cartierele de locuințe, școli, grădinițe, de biserici”.

Un ajutor financiar...
În cadrul aceleiași întâlniri, consilierul a supus consultării publice și un proiect de HCL care vizează un ajutor financiar în limita a 400 de lei în cazul persoanelor cu handicap accentuat și 700 de lei pentru cele cu handicap grav.
„Începând din acest an, legea interzice acordarea de scutiri la plata impozitelor pentru aceste persoane. De aceea, am cerut ca persoanele cu handicap să primească acest ajutor strict pentru plata impozitelor. Dacă datorează doar 300 de lei la impozit, vor primi doar atât”, a explicat Moza.

O dezbatere de... AUR
Consultarea publică de luni a atras peste 150 de orădeni, depășind cu mult asistența dezbaterilor organizate de obicei de municipalitatea orădeană, inclusiv pe tema bugetului local.
La dezbatere au participat studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității din Oradea, unde Costel Moza își completează studiile cu un master, reprezentanți ai Asociației Sportive a Surdomuților, care ar putea beneficia de ajutorul financiar, și membri AUR Bihor.
Printre aceștia din urmă s-au numărat liderul AUR Bihor, Ciprian Blejan, care a și vorbit în susținerea celor două inițiative, secretarul general al filialei, Raul Gherle, și consiliera locală AUR, Ioana Popuș.
„Jocurile de noroc să nu mai fie lângă curtea școlii”, a cerut consiliera.
Popuș a dat și un exemplu: „Din capăt, de la Nufărul, până lângă școala Onisifor Ghibu sunt peste cinci săli de joc. Copilul poate nu intră în prima, nici în a doua, dar la a treia se mai gândește, la a patra este mai hotărât, iar la a cincea intră și nu mai merge la școală”.
„Pierduse tot”
Majoritatea vorbitorilor au înfierat jocurile de noroc pentru că distrug destine. „Am văzut soți care și-au pierdut casele, părinți care nu mai aveau bani de mâncare pentru copii și oameni care au intrat în sala de joc cu salariul și s-au dus acasă cu datorii”, a spus psihoterapeutul Lia Avram.
Economista Crina Țenț, fostă angajată într-o sală de jocuri, a avut o intervenție și mai dramatică. „Am văzut oameni care, în speranța de a câștiga, erau capabili să-și pună la bătaie și viața. Am auzit un soț spunând: «Aș putea să îmi las amanet soția?». Pierduse tot...”, a susținut aceasta.

„Să le eliminăm total!”
Deși mai restrictiv decât proiectul de regulament promovat de Primăria Oradea, care prevede limitarea sălilor de jocuri de noroc la vecinătatea șoselei de centură, începând din zona Metro din Calea Clujului și până în proximitatea fostului sediu al Tiger Amira, către comuna Sântandrei, ceea ce înseamnă mai puțin de o jumătate de kilometru față de zonele locuite, normativul a fost considerat de unii vorbitori insuficient de drastic.
„Eu aș interzice total sălile de jocuri. Am avut colegi care, din angajați, au devenit jucători dependenți și știu care s-au sinucis”, a spus Crina Țenț.
La fel a cerut și Samuel Petroi. „Să le eliminăm total! Mi-ar fi plăcut să fim primul oraș din țară care face asta, dar alte localități au făcut-o deja”, a spus orădeanul. „Sălile de jocuri ar trebui închise complet, pentru că o problemă rezolvată doar pe jumătate este, de fapt, nerezolvată”, a susținut și studentul Matei P.
„Să nu demonizăm”
O singură voce a cerut moderație. „Să nu demonizăm această activitate. Se plătesc garanții, licențe, autorizații, bani cu care s-ar putea face multe lucruri bune”, a spus orădeanul Florin V.
Florin a explicat că proprietarii sălilor de jocuri nu au niciun interes să își distrugă clienții. „Interesul lor este ca jucătorii să vadă această activitate ca pe un divertisment și nu, cum a spus cineva, să-i facă să-și piardă afacerea, casa, banii și nevasta, pentru că atunci și-ar pierde rapid toți clienții”, a spus vorbitorul.
Orădeanul a pledat pentru reglementarea acestei activități, pe considerentul că „răul poate fi schimbat”. Și, culmea, a fost răsplătit de asistență cu aplauze...
Nu au fost în sală – sau, cel puțin, nu au luat cuvântul – reprezentanți ai industriei jocurilor de noroc.
Propuneri pentru Primărie
Consultarea publică de luni, în cadrul căreia toți vorbitorii, fără excepție, s-au declarat în favoarea celor două proiecte inițiate de consilierul local Costel Moza, a durat mai bine de o oră și jumătate. Organizatorii și-au notat toate propunerile formulate.
„Am preluat toate propunerile, dar nu vom merge pe ideea interzicerii jocurilor de noroc în Oradea, ci pe cea de reglementare”, a declarat Costel Moza pentru BIHOREANUL.
Consilierul AUR își va susține proiectul de regulament în cadrul consultării publice pe tema reglementării jocurilor de noroc, convocată de municipalitatea orădeană pentru marți, de la ora 17, tot în sala mare a Primăriei.
Acesta nu exclude ca municipalitatea să preia propunerea sa ca sălile de jocuri să funcționeze la o distanță de minimum 500 de metri de zonele rezidențiale. „Domnul primar Florin Birta mi-a spus că nu are nimic împotrivă ca prevederile din cele două regulamente să se coreleze”, a declarat consilierul local.
În schimb, Moza nu are, deocamdată, nicio promisiune pentru propunerea sa referitoare la ajutorul financiar pentru plata impozitului pe proprietate datorat de persoanele cu handicap.
La un calcul aproximativ, valoarea totală a acestui ajutor ar fi de aproape 5 milioane de lei pe an, bani care ar trebui „tăiați” de la alte destinații cuprinse în proiectul bugetului local.
Vezi mai jos proiectul de regulament pentru reglementarea jocurilor de noroc!