Primăria Oradea a răspuns negativ ambiţiei PPMT de a inscripţiona străzile oraşului bilingv şi cu denumirile maghiare vechi, aşa cum liderii acestei formaţiuni ceruseră încă de anul trecut, trimiţându-le un nou refuz, de data aceasta plângerii administrative prealabile depuse de PPMT ca pas birocratic obligatoriu între prima respingere a propunerii şi declanşarea unui proces în contencios administrativ.

Unde dai şi unde crapă

"La 19 februarie am înaintat Primăriei plângerea administrativă prealabilă, pentru că am primit răspuns negativ la cererea noastră privind inscripţionarea bilingvă cu denumirile maghiare tradiţionale ale străzilor. Din nou, Primăria ne-a răspuns negativ şi la plângerea administrativă prealabilă", a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PPMT Oradea, Csomortanyi Istvan.

Acesta a arătat că municipalitatea şi-a motivat noul refuz prin faptul că legislaţia nu permite decât inscripţionarea bilingvă a localităţilor în care minorităţile depăşesc ponderea de 20% din totalul locuitorilor, dar susţine că nu această lege trebuia aplicată în ce priveşte cererea PPMT, ci alte trei legi, prin care statul a ratificat tratate şi convenţii internaţionale, care ar permite şi încuraja inscripţionarea bilingvă şi a străzilor: Legea pentru ratificarea tratatului de prietenie România – Ungaria, Legea pentru ratificarea Convenţiei cadru privind ocrotirea minorităţilor şi Legea pentru ratificarea Cartei europene a limbilor regionale şi minoritare, care "permit şi chiar încurajează părţile" să dea asemenea denumiri stradale bilingve.

La judecată

Csomortanyi s-a arătat nemulţumit de faptul că Primăria ar încălca aceste legi privind tratatele şi convenţiile internaţionale (care, însă, nu fixează obligaţii, ci doar recomandări), şi a dat exemplul oraşelor Bistriţa şi Sebeş, unde "denumirile tradiţionale săseşti" apar pe tăbliţele cu denumirea străzilor, apreciind că refuzul municipalităţii orădene este ilegal şi, de aceea, PPMT va da în judecată instituţia.

"Pentru că şi plângerea prealabilă ne-a fost respinsă, ne întâlnim la Judecătorie. Deci următorul pas va fi un proces", a spus Csomortanyi, precizând că acţiunea împotriva Primăriei va fi asumată de conducerea PPMT.