Într-o conferinţă de presă organizată luni, liderii Partidului Popular Maghiar (PPMT) din Transilvania Szilágyi Zsolt, Zatyko Gyula şi Csomortányi Istvan, i-au cerut preşedintelui UDMR Bihor, Alexandru Kiss, să se retragă din viaţa publică deoarece acuzaţiile de corupţie, abuz şi fraudă care planează de mai bine de două decenii asupra sa aduc deservicii comunităţii maghiare din judeţ.

"Încă din anii 1990, domnul Kiss a avut probleme. Întâi a fost acuzat de fraudă, apoi de complicitate la pornografie infantilă, iar din 2004 de fraudă, numele lui fiind prezent, alături de cel al Rozaliei Biró, Szabó Ődőn, Lakatos Péter, Mudura Alexandru, în cazul deturnării celor aproape un milion de euro destinate Centrului Ady", a explicat Zatykó Gyula, vicepreşedinte al PPMT.

Este vorba despre banii primiţi de la Guvernul maghiar de Fundaţia Mecena, fondată de Kiss, Mudura şi de alţi lideri UDMR Bihor, pentru construirea Centrului de lângă Ştrandul Municipal. În clădire s-au "investit" 1,1 milioane de euro, dar aceasta nu a mai fost terminată, fiind evaluată în prezent la 310.000 euro, de unde concluzia PPMT-iştilor că liderii UDMR au furat nu mai puţin de 800.000 euro.

Potrivit lui Zatykó, suspiciunile de corupţie din cazul Centrului Ady şi care planează de ani de zile asupra acestei "oligarhii care conduce UDMR" au fost confirmate de cazul dezvăluit recent de procurorii DNA, în care Alexandru Kiss a  fost pus sub urmărire penală pentru luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani, bănuit că ar fi favorizat unele firme la obţinerea de contracte din bani publici în schimbul unor şpăgi consistente.

"În dosar nu e pomenită în rândul acuzaţilor doamna Biró, dar era viceprimar când s-a făcut acea afacere (contractul privind groapa de gunoi - n.r.), e de aşteptat să dea explicaţii", a mai spus vicepreşedintele PPMT.

La rândul său, Szilágyi Zsolt, şi el vicepreşedinte al PPMT şi lider al formaţiunii pe zona Partium, consideră că acuzaţiile aduse liderilor UDMR se răsfrâng în mod negativ asupra comunităţii maghiare. "Din 1998 au apărut aceleaşi nume: Kiss Alexandru, Rozalia Biró, Szabó Ődőn, Lakatos Péter, Mudura Alexandru. Iar numele lor sunt asociate cu corupţia şi practicile neortodoxe. Noi, comunitatea maghiară, nu dorim să fim asociaţi cu ei şi să împărtăşim această vină cu ei".

Szilágyi susţine că "grupul" de la UDMR Oradea are legătură strânsă cu fostul guvern socialist de la Budapesta, unde vicepreşedintele partidului, Simon Gábor, este anchetat tot pentru fraudă şi corupţie, după ce s-a descoperit că avea conturi secrete şi venituri nejustificate de peste 1 milion de euro.

"Ne întrebăm dacă acest caz cercetat de DNA are sau nu ramificaţii spre cazurile din Ungaria sau dacă tovarăşii şi camarazii domnului Simon au relaţii cu grupul domnului Kiss", a întrebat retoric liderul PPMT, cerând totodată ca toţi acei politicieni maghiari care au probleme cu legea să publice nu numai declaraţia de venit, "ci şi gestiunea acelor fonduri publice care au fost pe mâna lor în ultimii 15 ani".

Potrivit lui Csomortányi István, preşedintele PPMT Bihor, liderii UDMR nu au reuşit nici până în prezent să prezinte documentele legate de modul în care au cheltuit banii în cazul centrului Ady, iar noul caz de corupţie în care sunt implicate aceleaşi personaje ridică semne mari de întrebare asupra moralităţii lor.

"Este de nepermis ca un lider ca Alexandru Kiss, umbrit în mod repetat de cazuri de corupţie, să rămână actor politic, personaj public al vieţii noastre. Ar trebui să se retragă din politică, lucru care ar fi de folos comunităţii maghiare, dar şi un exemplu de urmat pentru societatea românească", a concluzionat Csomortányi.