Au aprins candele şi s-au rugat pentru sufletele celor care au fost înmormântaţi în fostul cimitir Olosig. Circa o sută de orădeni, în marea lor majoritate de vârsta a treia, au participat sâmbătă seară la acţiunea de protest organizată de PPMT Bihor împotriva rebotezării parcului Liniştii în Mihai Viteazul.

Protestatarii vor ca parcul din inima oraşului să poarte denumirea Olosig după numele cimitirului pe locul căruia a fost amplasat.

"Este deja o tradiţie de mai mulţi ani ca în preajma Zilei Morţilor să ne adunăm aici pentru a-i comemora pe cei care au fost înmormântaţi în cimitirul Olosig. De această dată acţiunea noastră se doreşte a fi şi un protest împotriva intenţiei Primăriei de a reboteza, fără consultarea populaţiei şi a bisericilor, parcul amenajat în fostul cimitir cu numele de Mihai Viteazul", a declarat Csomortanyi Istvan, preşedintele PPMT Bihor.

Csomortanyi spune că parcul ar trebui să poarte numele de Olosig după numele fostului cimitir, care la rândul său a fost botezat aşa după aşezarea în care a fost amenajat şi care a intrat în componenţa oraşului cu statut de cartier.

PPMT-iştii spun că păstrarea vechii denumiri se impune din respect faţă de memoria celor care au fost înmormântaţi aici. "Chiar dacă ceea ce vedem noi astăzi este un parc nu trebuie să uităm că în pământ sunt osemintele strămoşilor noştri. Din cele 10.000 de persoane care au fost înmormântate aici în cei 200 de ani de funcţionare a cimitirului abia dacă au fost strămutate câteva sute. Chiar în familia mea sunt 12 persoane care nu au fost mutate", a spus Kristoffi Kristoff, liderul PPMT Oradea.

Kristoffi a mai spus că în urma acţiunii de sâmbătă PPMT va înainta Consiliului Local o adresă prin care va cere în mod oficial revocarea hotărârii adoptate în aprilie prin care parcul Liniştii a fost rebotezat Mihai Viteazul. "Dacă ai cât de puţin suflet de orădean în tine nu se poate să nu îţi pese de istoria acestui oraş şi de tradiţiile lui", a spus preşedintele PPMT Oradea.

Acţiunea de sâmbătă s-a încheiat jurul orei 18.30 cu o rugăciune pentru sufletele celor care au fost înmormântaţi în cimitirul Olosig ţinută lângă capela din parc.

Citeşte pe aceeaşi temă şi Scandal "naţional" în Consiliul Local: Maghiarii se opun rebotezării parcului Olosig în Mihai Viteazul