Vara i-a luat prin surprindere. Orădenii vor fi obligaţi să rabde şi săptămânile viitoare înţepăturile ţânţarilor şi deranjul gângăniilor, pentru că efectuarea dezinsecţiei pe raza oraşului s-a blocat în faza de licitaţie.
"Una dintre cele trei firme participante la licitaţie a contestat rezultatul procedurii. Urmează ca în cursul zilei de vineri Primăria să primească răspunsul de la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor", a declarat Mirela Macra, consilier în cadrul Biroului de comunciare al Primăriei.
Potrivit acesteia, în cazul în care contestaţia va fi respinsă municipalitatea va trece săptămâna viitoare la semnarea contractului în vederea efectuării lucrărilor.
La licitaţia organizată de Primărie s-au înscris firmele Coral Impex SRL, DD Chim şi Roeco Testmediu MH.