Un bărbat care a agresat sexual o adolescentă în vârstă de 13 ani s-a ales cu dosar penal şi, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, a fost arestat preventiv pentru 30 zile.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, Ionuţ Cristian Bregea ar fi comis fapta marţi, într-o scară de bloc din cartierul Nufărul, unde a agresat o adolescentă, pe care a pipăit-o în zonele intime. 

Alertaţi de fetiţă, părinţii au reclamat atacul la Poliţia Municipiului Oradea, iar prădătorul sexual a fost prins în aceeaşi zi. 

El a fost prezentat la Judecătoria Oradea, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.

În timpul dezbaterilor, Bregea a cerut să fie trimis în arest la domiciliu sau sub control judiciar, solicitare care a fost respinsă. 

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus, în schimb, să fie trimis după gratii pentru o perioadă de 30 de zile. 

Soluţia pronunţată nu e definitivă. Bărbatul o poate contesta în termen de 48 ore de la pronunţare, la Tribunalul Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!