După ce Vladimir Putin a ținut un lung și amenințător discurs în fața parlamentului de la Moscova, președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a ieșit marți în grădina Palatului Regal de la Varșovia, unde a ținut un discurs de circa 20 de minute în fața unui public numeros, spunând că Rusia este singura țară care își dorește război și care este responsabilă pentru o serie de atrocități.

„Acest război nu a fost niciodată o necesitate, ci este o tragedie. Președintele Putin a ales acest război. Fiecare zi în care războiul continuă este alegerea lui. Ar putea termina războiul cu o singură vorbă. Este simplu. Dacă Rusia ar înceta invazia asupra Ucrainei, s-ar termina războiul. Dacă Ucraina ar înceta să se apere în fața Rusiei, asta ar însemna sfârșitul pentru Ucraina”, a spus Joe Biden, adăugând că tocmai de aceea atâtea națiuni s-au coalizat pentru a se asigura că Ucraina se poate apăra. 

De asemenea, președintele SUA a afirmat că, la un an de la izbucnirea războiului, democraţiile lumii sunt întărite în timp ce autocraţiile sunt slăbite. El a vorbit și despre solidaritate și lupta pentru democrație. 

În acest context, Joe Biden a făcut referire la Republica Moldova, lăudând-o pe președinta Maia Sandu, care a asistat la discurs, alături de președintele Poloniei, Andrzej Duda. „Voința oamenilor din Moldova să trăiască în libertate le-a câștigat independența și i-a pus pe calea de aderare la Uniunea Europeană. Doamna președintă Sandu este aici. Sunt mândru să fiu alături de dvs. și de poporul iubitor de libertate al Moldovei. Vă rog să o aplaudați!”, a spus Joe Biden, iar mulțimea s-a conformat. 

În același discurs, liderul de la Casa Albă a spus că „în urmă cu un an, lumea se pregătea pentru căderea Kievului”, iar că acum „Kievul este puternic”. Amintim că luni Joe Biden a vizitat capitala Ucrainei și s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski, pe care l-a asigurat de sprijinul SUA. 

„Autocraţii nu înţeleg decât un singur cuvânt: Nu!”. a spus Biden. „Nu, nu ne veţi lua ţara. Nu, nu ne veţi lua libertatea. Nu, nu ne veţi lua viitorul. Voi repeta în această seară ceea ce am spus anul trecut în acelaşi loc. Un dictator hotărât să reconstruiască un imperiu nu va putea niciodată să şteargă dragostea poporului pentru libertate. Brutalitatea nu va măcina niciodată voinţa celor liberi. Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia, niciodată”, a adăugat președintele american.

Joe Biden şi-a încheiat discursul cu mulţumiri şi binecuvântări, iar apoi i s-au alăturat pe scenă mai mulți copii de diverse naţionalităţi cu steaguri americane, ucrainene şi poloneze în mână, în timp ce în fundal se auzea melodia „Sky Full of Stars” a formației Coldplay. Este aceeași melodie care a fost difuzată în SUA la festivitatea oficială organizată după ce Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!