După 24 de ore de la alunecarea de teren care a acoperit aproximativ 100 de metri ai DN 76 între localităţile Ştei (Bihor) şi Vârfurile (Arad), prefectul de Bihor Ioan Mihaiu a convocat, vineri la amiază, o reuniune a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la care au participat atât reprezentanţi ai Secţiei Bihor a Drumurilor Naţionale, cât şi ai Poliţiei Rutiere şi altor instituţii cu atribuţii în asemenea evenimente.

Reuniunea s-a desfăşurat în timp ce pe teren acţionau deja utilaje ale grupului de firme Selina, solicitată de şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Radu Băruţa, pentru a ajuta la degajarea şoselei.

"Se lucrează de azi-dimineaţă, iar noi sperăm că până la ora 19 (vineri - n.r.) vom reuşi să redeschidem circulaţia, închisă ieri seară, pe un sens, cu semaforizare, aşa încât vehiculele să treacă alternativ atât spre Ştei, cât şi spre Vârfurile", a declarat BIHOREANULUI, după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Ioan Mihaiu.

Lucrările sunt îngreunate, însă, de faptul că în zonă continuă să plouă. "Degajăm terenul, după care trebuie executate drenaje pentru scurgerea apei, să nu rămână pe drum", spune şeful DRDP Cluj, Radu Băruţa.

Pe de altă parte, prefectul a adăugat că, fiind o situaţie de urgenţă, speră ca şefii CNAIR să aprobe alocarea de fonduri inclusiv pentru consolidarea drumului şi continuarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare abandonate în luna septembrie de firma orădeană Construct Mod. De altfel, de atunci, CNAIR nu a organizat încă o nouă licitaţie, pentru desemnarea altui constructor, ci este abia în stadiul de pregătire a caietului de sarcini.

"Săptămâna viitoare, când vom şti o valoare estimată a lucrărilor, vom înainta Guvernului o propunere de acordare a unei sume din Fondul de Rezervă pentru remedierea drumului, dar există şi varianta executării lucrărilor de către Companie, în regie proprie", spune prefectul.