Prefectul Claudiu Pop trage de mânecă municipalitatea orădeană. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a anunţat vineri în cadrul unei conferinţe de presă că a cerut Primăriei şi Consiliului Local să revină asupra Hotărârilor de Consiliu Local 517 şi 518 din 2013 prin care se instituie zona unitară de încălzire A, ca şi areal deservit exclusiv de sistemul centralizat de termoficare, în care consumatorii nu au posibilitatea debranşării de la reţea.

În urma exercitării controlului de legalitate a celor două hotărâri, Instituţia Prefectului a transmis pe 14 octombrie Primăriei şi Consiliului Local o adresă prin care a cerut să revină asupra prevederilor care instituie monopolul CET asupra zonei A de termoficare şi a celor care interzic debranşarea individuală, totală sau parţială, de la reţeaua de termoficare, transformând orădenii în consumatori captivi.

„Prin stabilirea zonei unitare A de încălzire se instituie monopolul operatorului asupra zonelor din municipiul Oradea care sunt în prezent racordate la CET, încălcând astfel legea concurenţei", se menţionează în adresă.

În plus, prefectul Claudiu Pop spus că HCL-urile incriminate nu lasă orădenilor nici măcar posibilitatea de a renunţa la serviciile CET-ului. „Nu este normal ca, dacă vrei să îţi închizi încălzirea într-o cameră, să nu poţi să o faci!", a declarat Pop.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a afirmat că normativele promovate de municipalitate vor duce la situaţii aberante în care orădeni cu venituri mici vor ajunge în situaţia să îşi piardă casele pentru că au înregistrat restanţe faţă de CET.

„În perioada următoare, odată cu venirea iernii, vor începe facturile mari. Va fi destul de greu ca un cetăţean care nu are posibilitatea financiară să plătească să nu aibă nici posibilitatea legală de a se debranşa şi de a decide singur ce modalitate de încălzire să îşi folosească, inclusiv acel pulovăr în plus. Altfel ne vom trezi peste patru luni zile, prin februarie-martie, că vor fi nenumăraţi orădeni care îşi vor pierde casele pentru că nu vor putea achita facturile la utilităţi", a spus prefectul.

Conform adresei trimise Primăriei şi Consiliului Local, cele două instituţii sunt chemate să analizeze în cel mai scurt timp cele sesizate de Instituţia Prefectului şi să ia măsuri pentru intrarea în legalitate. În caz contrar, Prefectura va lua în calcul varianta atacării lor în instanţă.

„Sunt convins că se va găsi cadrul legal şi bunăvoinţa pentru modificarea celor două hotărâri. Dacă nu se va întâmpla acest lucru voi avea consultări cu colegii din Compartimentul Juridic şi vom analiza inclusiv varianta acţionării în contenciosul administrativ", a spus prefectul.

În ciuda ameninţărilor prefectului, este greu de crezul că Primăria şi Consiliul Local vor reveni asupra celor două HCL-uri. În urmă cu o lună Consiliul Concurenţei a formulat obiecţiuni similare, dar municipalitatea le-a trecut cu vederea pe considerentul că avizul acestei instituţii este doar consultativ.

Citeşte pe aceeaşi temă şi: Consiliul Concurenţei a avizat cu obiecţiuni regulamentul de termoficare al Oradiei