După ce Curtea de Apel Oradea a menţinut joia trecută măsura arestării preventive dispuse de Tribunalul pentru 30 de zile împotriva primarului comunei Budureasa, Radu Olea, reţinut la începutul lunii pentru luare de mită, prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop, a emis, luni, ordinul de constatare a suspendării de drept din funcţie a acestuia.

"Azi am primit decizia instanţei şi am emis ordinul prin care se constată suspendarea de drept din funcţia de primar în baza Legii administraţiei publice locale, care prevede că în cazul arestării unui primar acesta este suspendat de drept din funcţie până la încheierea cercetărilor sau a procesului. Ordinul a fost trimis întâi la Arest, apoi va ajunge şi la Primăria şi Consiliul Local Budureasa, unde atribuţiile primarului vor fi exercitate de viceprimar", a declarat luni pentru BIHOREANUL prefectul Claudiu Pop.

Primarul comunei Budureasa, Radu Olea, a fost prins în flagrant pe 11 ianuarie, în parcarea Lotus Center, după ce a primit 7.000 de lei de la reprezentantul unei societăţi de consultanţă, în schimbul unui contract pentru elaborarea unui proiect în vederea accesării de fonduri europene.

Membru PNL, Olea este al doilea edil din Bihor suspendat din funcţie în legislatura 2012-2016, cel dintâi fiind primarul Beiuşului, Adrian Domocoş, care îi este atât nepot, cât şi coleg de partid.

Domocoş a fost suspendat în ianuarie 2015 ca urmare a arestării sale în 16 decembrie 2014 sub acuza că a luat mită şi a abuzat de funcţie pentru a obţine pentru o firmă pe care o controlează prin mama sa un spaţiu de la Episcopia Greco-Catolică a Oradiei, la o chirie simbolică. Ulterior, Domocoş a fost trimis în arest la domiciliu şi şi-a reluat atribuţiile.