Claudia Timofte, lector universitar la Facultatea de Drept, membru PSD şi candidat USL la Consiliul Local Oradea, a fost numită de prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop, ca director al Cancelariei Prefectului, cu începere de la 1 iunie.

Pop a specificat, însă, că dacă Timofte va fi aleasă consilier local, va renunţa la una din cele două funcţii în termenul legal, de 15 zile de la validare, pentru a nu fi în incompatibilitate sau conflict de interese.

"Dacă va fi aleasă, după ce va fi validat noul Consiliu Local, domnia sa va decide pentru una din cele două calităţi", a spus prefectul Claudiu Pop, într-o conferinţă de presă desfăşurată joi. "Conform legii, domnia sa va avea 15 zile la dispoziţie după ce depune jurământul de consilier local, şi vă asigur că vom respecta litera şi spiritul legii", a adăugat Pop.

Noua şefă a Cancelariei Prefectului a întărit spusele acestuia, repetând că îşi va exprima opţiunea după alegeri, în cazul în care va fi aleasă. Claudia Timofte ocupă un loc eligibil, al cincilea, pe lista USL.

În urmă cu trei ani, presa orădeană a relatat pe larg situaţia fostei şefe a Cancelariei prefectului Gavrilă Ghilea, Adelina Coste, care în acelaşi timp a ocupat şi această funcţie, dar şi pe cea de consilier local PDL, astfel încât la Consiliu participa la adoptarea hotărârilor, iar la Prefectură le cenzura pe cele care nu conveneau partidului.

Ulterior, însă, Coste şi-a procurat de la ANI şi de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici adeverinţe conform cărora nu ar fi fost incompatibilă şi în conflict de interese. Cu toate acestea, în urma dezbaterilor publice, ea a renunţat la poziţia de consilier local, pentru care candidează acum din nou.

Deşi dubla ipostază a Adelinei Coste a fost intens criticată atunci de actualii guvernanţi, care au subliniat conflictul de interese în care aceasta se afla, USL-iştii au preluat "modelul" pentru acelaşi post.