Acumularea de obligaţii profesionale pe vreme de pandemie nu exclude transparenţa. Prefectul Dumitru Ţiplea a dat publicităţii, pe contul de Facebook al instituţiei pe care o conduce, o declaraţie video în care îşi prezintă activitatea din ultimele două luni.

Unul dintre detalii vizează gestionarea unui aflux de aproape 200.000 de persoane intrate în acest interval de timp prin vama Borş, iar altul soluţionarea problemelor celor plasaţi în carantină, inclusiv prin testare, pentru a nu putea provoca focare de infecţii în comunităţi.

Vama Borş, punctul fierbinte

Precizând că are în coordonare directă trei structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, şi anume Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, Inspectoratul de Jandarmi Bihor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana, prefectul a declarat că, din 1 martie şi până în prezent, prin punctul de trecere a frontierei Borș au intrat 192.659 persoane, adică aproximativ 100.000 pe lună.

Dintre acestea, 74.491 persoane au fost însoțite în convoaie pentru tranzitarea județului până la limita cu județele vecine, de unde au fost preluate de forţe de ordine din aceste judeţe.

De asemenea, prefectul Ţiplea precizează că în acest interval de timp au fost efectuate 531 transporturi de persoane venite pe jos din Ungaria. „A fost un fenomen care s-a întâmplat în ultimele două luni, persoane care au tranzitat Ungaria cu autocare, date jos și trecute pe jos în Vama Borș, iar noi am efectuat transportul în județele de domiciliu al acestor persoane”, a explicat oficialul guvernamental.

33.000 de bihoreni în plus

Din cele 192.659 intrate în ţară prin Borș, au rămas în Bihor peste 33.000 de persoane. „Practic, peste 33.000 de bihoreni s-au întors în țară, suntem mai mulți cu 33.227 de bihoreni”, a spus prefectul.

Ţiplea a adăugat, totodată, că s-au mai efectuat 62 de transporturi către unitățile spitalicești din județul Bihor şi 192 de transporturi către centrele de carantină.

„O onoare”

Misiunile efectuate de cele Poliţie, Jandarmerie şi ISU în această perioadă au fost următoarele: jandarmii au efectuat 2.114 misiuni în care au fost implicate (cumulat) 5.122 cadre, pompierii militari de la ISU Crișana au executat 258 misiuni la care au participat zilnic, în medie, câte 28 de cadre, Poliția Locală Oradea a îndeplinit 137 misiuni, pentru transportarea a 918 persoane, iar Poliția Bihor a efectuat 3.887 misiuni, în care au fost implicate zilnic 349 cadre.

„A fost o onoare și este o onoare să-i coordonez pe acești oameni dedicați, care stau în prima linie și cărora le mulțumesc”, a transmis prefectul Dumitru Ţiplea cu referire la personalul din instituţiile militarizate.

Unicat naţional

În altă ordine de idei, a arătat reprezentantul Guvernului în judeţ, în centrele de carantină din Bihor au fost înregistrate 2.531 persoane. „La un moment dat în centrele din Bihor erau aproximativ 10% din total carantinați în România. Am pornit cu un centru de carantină, după care am extins urgent până la 11 centre de carantină, pentru că situația o impunea, având la un moment dat 1.700 de persoane în carantină”, a subliniat Ţiplea.

Acesta a admis, de asemenea, că „am luat o decizie singulară la nivel de țară, de a testa la ieșirea din carantină toate persoanele care trebuiau să plece după 14 zile acasă. Am constatat că există un număr mare de pozitivi și am continuat cu această măsură până astăzi, astfel că avem 150 de pacienți în Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu și 500 de persoane în secția exterioară a spitalului, provenite din carantină în urma testărilor” 

Ţiplea a explicat că această măsură a fost luată „pentru a proteja spitalele, pentru a proteja și a menține funcțional Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu pentru cazurile grave și pentru a preveni transmiterea intracomunitară”. 

Stop contrabandă

Pe de altă parte, în raportul referitor la activitatea din ultimele două luni, prefectul de Bihor s-a referit şi la confiscările de materiale de protecție care erau pe cale să fie scoase din țară ilegal, arătând că au fost confiscate aproape 70.000 de măști, peste 25.000 pachete de șervețele dezinfectante și aproximativ 221.000 perechi de mănuși.

„Toate aceste materiale de protecție intenționăm să le oferim gratuit categoriilor vulnerabile de cetățeni”, a precizat prefectul Dumitru Ţiplea

Acesta şi-a încheiat declaraţia reiterând mulţumirile sale către subordonaţi, dar şi asigurând bihorenii „că ne facem datoria și suntem pentru ei și alături de ei”.

Vezi mai jos declarația integral!