În prima reuniune desfăşurată în format fizic de Colegiul Prefectural Bihor, structură informală formată din conducerea Prefecturii şi a instituţiilor guvernamentale deconcentrate din judeţ, prefectul Dumitru Ţiplea i-a avertizat pe directori că nu mai vrea şedinţe formale, în care "adesea şi moţăiam", ci întruniri în care să se adopte decizii şi ulterior acestea să fie aplicate.
"Vom stabili reguli noi", a spus Ţiplea, cerându-le şefilor acestor instituţii rapoarte cu măsuri pentru digitalizarea cât mai multor servicii oferite cetăţenilor.
"Reguli noi"
"Este prima reuniune în format fizic după 13 luni. Mă bucur, pentru că ne vedem şi putem discuta direct, dar şi pentru a stabili reguli noi", a afirmat prefectul în deschiderea reuniunii de joi a Colegiului Prefectural, prima în care directorii instituţiilor guvernamentale deconcentrate au fost aşezaţi la masa din sala mare de şedinţe a Prefecturii Bihor nu după influenţa instituţiilor, ci în ordinea alfabetică a denumirii acestora, de la cele a căror denumire începe cu A (mai în faţă) până la cele cu Z (mai în spate).
Ţiplea i-a anunţat că nu mai vrea întruniri formale, care să dureze mult şi să nu ducă la niciun rezultat concret, ci şedinţe operative, la obiect, în care să se ajungă la hotărâri obligatorii de aplicat ulterior.
"Până acum se prezentau rapoarte de activitate, stăteam, ascultam, câteodată mai şi moţăiam, apoi plecam liniştiţi. Aş vrea să transformăm şedinţele Colegiului Prefectural într-un format interactiv, pentru că nu înseamnă doar o prezenţă, că bifăm o şedinţă, ci un act de responsabilitate pentru tot ce se întâmplă în judeţul Bihor şi faţă de cetăţean", a spus prefectul, conchizând că "prin urmare, vom lua şi decizii în Colegiul Prefectural, decizii pe care apoi le vom şi pune în aplicare".
Obsesia digitalizării
Pe marginea uneia dintre temele puse în discuţie pe ordinea de zi a reuniunii de joi, privind măsurile pentru eficientizarea serviciilor deconcentrate din judeţ (52 la număr), prefectul le-a amintit directorilor că unul dintre obiectivele programului de guvernare este "reducerea poverii administrative", astfel că "şi noi trebuie să găsim soluţii pentru simplificarea procedurilor administrative, a procedurilor de lucru, şi să digitalizăm cât mai multe din serviciile pentru cetăţeni".
Ţiplea le-a mai amintit directorilor că şi el însuși şi-a fixat ca obiectiv încă de la instalarea în funcţie, înainte cu trei luni de izbucnirea pandemiei, obiectivul digitalizării, şi le-a cerut ca pentru următoarea reuniune a Colegiului Prefectural să-i prezinte rapoarte privind "activităţile pe care le-a transformat sau le va transforma" fiecare.
"Dezbaterea cu siguranţă va fi în altă şedinţă, după ce veţi comunica rapoartele", a spus prefectul, insistând că digitalizarea nu este un scop în sine, ci pentru ca "efortul cetăţenilor să fie cât mai mic" în relaţia cu instituţiile statului.
Online... pe hârtie
Până în prezent, inclusiv Prefectura Bihor a introdus măsuri de digitalizare şi simplificare a procedurilor administrative, renunţând, de pildă, la şedinţe cu primarii în format fizic, ci desfăşurându-le online, ceea ce duce la economii de timp şi de bani.
O analiză a BIHOREANULUI de acum 3 luni arăta că majoritatea instituțiilor din Bihor nu funcționau cum se cuvine online nici după un an de pandemie. Puţine dintre ele sunt cele care au site-uri funcţionale şi actualizate cu informaţii de bază, iar „digitalizarea” înseamnă cel mult că petiționarii primesc indicaţii prin e-mail, nu că au posibilitatea accesării unor servicii online.