După ce anul trecut, în toamnă, a observat pentru prima oară, în urma unor reclamaţii făcute de părinţi, că la şcolile din Oradea se distribuie mere de slabă calitate în baza Programului lapte-corn-măr, prefectul Gavrilă Ghilea a revenit pe marginea acestui subiect şi în prima sa conferinţă de presă din acest an.

Ghilea a informat că în luna ianuarie în şcolile orădene a avut loc un nou control, care a relevat că situaţia din toamna anului trecut este neschimbată, motiv pentru care, la reuniunea din 26 ianuarie a Colegiului Prefectural, a cerut Consiliului Judeţean şi Inspectoratului Şcolar să ia măsuri pentru normalizarea situaţiei.

"Direcţia de Sănătate Publică şi Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului au constatat că societatea Derpan (n.r. - cea care a câştigat licitaţia organizată de Consiliul Judeţean pentru distribuirea produselor de panificaţie, lactatelor şi fructelor) nu se achită de obligaţiile pe care le are faţă de Consiliul Judeţean", a spus Ghilea.

Prefectul a precizat că a notificat problema şi CJ deoarece cu această instituţie are Derpan contract, dar rezolvarea trebuie să vină de la Inspectoratul Şcolar, care are sarcină să ceară directorilor de şcoli să desemneze personalul care să facă recepţia merelor.

Motivul? Merele sunt aduse la şcoli "la ora 3-4 dimineaţa", şi nu funcţionarii CJ au obligaţia să fie prezenţi la recepţie, ci un reprezentant al şcolilor, iar datorită orei cel mai probabil acesta va fi paznicul de noapte.