Prefectul Gavrilă Ghilea a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că a luat măsuri în timp util pentru a preveni o situaţie de risc apărută la Salonta.

"Luni, am convocat la Prefectură, şefii Primăriei Salonta, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Electrica, Direcţiei Ape Crişuri, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, ai societăţii Protan şi ai lichidatorului judiciar RTZ & Partners din Cluj, însărcinate cu lichidarea societăţii Prodaliment SA Salonta, într-o întâlnire cu caracter de urgenţă datorat iminenţei riscului de explozie a instalaţiei de frig", a declarat Ghilea.

Prefectul a explicat că societatea aflată în lichidare - fostul abator din Salonta - a depozitat într-o instalaţie pe bază de amoniac 12 tone de deşeuri de carne la o temperatură de minus 5 grade Celsius, însă din cauza unei datorii de peste 100.000 de lei către Electrica, această societate nu mai era de acord să-i furnizeze curent electric. "Dacă timp de 8 ore nu s-ar fi furnizat curent, exista pericolul exploziei şi eliberării amoniacului din instalaţie în atmosferă, ceea ce pe o rază de 850 metri ar fi acţionat letal", a explicat Ghilea.

Pentru a preveni acest risc, prefectul a dispus continuarea furnizării de electricitate pentru funcţionarea instalaţiei de frig, procesarea de către societatea Protan a celor 12 tone de deşeuri din carne şi distrugerea lor până joi, 6 mai. De asemenea, s-a convenit asupra închirierii instalaţiei de către lichidatorul judiciar sau, în caz contrar, a golirii instalaţiei de amoniacul existent în ea, şi s-a ordonat monitorizarea, de către APM, a situaţiei şi informarea organelor abilitate să acţioneze pentru prevenirea unui dezastru.

"În ce mă priveşte, mă voi implica pentru a lua toate măsurile necesare, astfel încât situaţia de risc de la Salonta să fie complet îndepărtată", a mai spus prefectul.