Finalul primei reuniuni a Colegiului Prefectural din acest an, desfăşurată miercuri, i-a prilejuit prefectului Ioan Mihaiu să vorbească despre noutăţi administrative precum lansarea noului site al instituţiei (bh.prefectura.mai.gov.ro) şi suspendarea activităţii în judeţ a echipajelor mobile ale Serviciului de Paşapoarte (din cauza nerentabilităţii), dar şi în legătură cu problemele din infrastructura rutieră, resimţite de bihoreni ca fiind extrem de serioase.

Autostrada, din nou pe SEAP

Prefectul a prezentat, pe scurt, încurcăturile depăşite în încercarea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fosta CNADNR) de a găsi constructori care să continue lucrările la Autostrada Transilvania, abandonate în Bihor încă de acum 9 ani, în 2009, încercare ratată şi în 2015, când şeful de atunci al CNADNR, Narcis Neaga, semna chiar la Oradea un contract cu reprezentanţii consorţiului spaniol Isolux-Corsan-Corvian, văzuţi ca înlocuitori ai americanilor de la Bechtel.

Cum în 2016 a fost reziliat şi contractul cu spaniolii, CNAIR a organizat o nouă licitaţie, iar pentru a accelera finalizarea tronsonuui între Borş şi Suplacu de Barcău a împărţit cei 51 kilometri în trei loturi.

Mihaiu a anunţat miercuri că această procedură a fost suspendată la finele anului trecut, pentru că „ofertanţii (n.r. – adică firmele de construcţii interesate) nu au fost mulţumiţi de răspunsurile la cererile de clarificări” înaintate CNAIR, iar apoi „au fost contestate cele două tronsoane mai mari” şi „s-a suspendat procedura (n.r. – de licitaţie) pentru toate trei” loturile.

„Pe 17 ianuarie, CNSC (n.r. – Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor) a respins contestaţiile, dar a transmis CNAIR să refacă procedura şi să dea totuşi clarificările cerute de contestatari. Sâmbătă (n.r. – 27 ianuarie) a fost reurcată pe SEAP (n.r. – Sistemul Electronic de Achiziţii Publice)”, a spus prefectul.

Acesta a precizat că noul termen pentru depunerea ofertelor firmelor interesate să lucreze pe cele trei loturi ale Autostrăzii Transilvania este 19 februarie, iar noul termen pentru declararea câştigătorilor este 16 martie. „Sperăm să fie companii serioase, să nu ne trezim iar cu contestaţii”, a mai spus prefectul, fără a se hazarda să avanseze un termen pentru reluarea efectivă a lucrărilor abandonate în 2009.

DN 76 spre finish

Pe de altă parte, prefectul a făcut referire şi la DN 76 Oradea - Deva, unde lucrările au început în urmă cu zece ani, fără a fi încheiate nici acum, deşi între timp CNADNR şi-a schimbat nu doar denumirea, ci şi contractorii.

Concret, Mihaiu a arătat că pentru tronsonul de la Bitii (de lângă Beiuş) până la limita cu judeţul Hunedoara a fost „urcată pe SEAP” licitaţia pentru finalizarea modernizării şoselei (aşternerea stratului de asfalt de uzură şi realizarea ultimelor aşa-numite lucrări de artă, adică podeţe, şi şanţuri şi rigole), termenul pentru depunerea de oferte din partea firmelor interesate fiind data de 1 martie.

Prefectul a spus că pentru celelalte două porţiuni, dinspre Oradea până la Bitii, „avem promisiunea că vor fi urcate pe SEAP” şi se vor face licitaţiile „până în vară”, precizând că termenul de execuţie va fi de opt luni în toate cazurile.

Dacă acest calendar va fi respectat, iar viitorii constructori îşi vor şi face treaba, finalizarea modernizării DN 76 în Bihor ar putea fi atinsă la începutul anului viitor.