Situaţie hilară semnalată de prefectul judeţului Bihor în reuniunea de miercuri a Colegiului Prefectural. „Există o isterie în mediul rural, mai ales în comunităţile rome, din rândul cărora în ultimul timp au fost foarte multe solicitări la AJPIS (n.r. – Agenţia Judeţeană pentru Intervenţii şi Inspecţia Socială) şi la Ministerul Muncii privind un aşa-numit program de susţinere a mamelor „eroine”, cu minimum trei copii”, a dezvăluit prefectul Ioan Mihaiu.

Oficialul a explicat că tot mai multe femei rome îşi fac „dosare” şi le trimit la Ministerul Muncii, pentru a primi bani fiindcă au născut cel puţin trei copii. „Zilnic se trimit din Bihor cam 50 de scrisori la Ministerul Muncii”, a confirmat şi şefa Oficiului Judeţean de Poştă, Liana Mureşan.

Prefectul a explicat, însă, că singura prevedere legală despre facilităţi acordate femeilor care nasc şi îngrijesc minimum trei copii se regăseşte în Legea pensiilor, conform acesteia femeile care au cotizat la fondul de pensii timp de cel puţin 15 ani primind ca facilitate posibilitatea de a se pensiona anticipat, cu 6 ani sub vârsta standard pentru pensionare. Dar, a subliniat prefectul, „şi aceasta va fi cu aplicabilitate abia din septembrie 2021, deci peste doi ani”!

„Nu există nicio prevedere legală pentru acordarea unor ajutoare pentru mamele cu cel puţin trei copii. Cineva i-a influenţat în mod greşit”, a mai spus prefectul, adăugând că au existat doar „propuneri” în acest sens, fără a se fi legiferat nimic.

În campania electorală, dar şi după preluarea guvernării, mai mulţi reprezentanţi ai PSD au înaintat tot felul de propuneri pentru „sprijinirea” femeilor cu cel puţin trei copii, fără însă ca acestea să se concretizeze în vreun act normativ.

În acest context, chiar şi la sediul Oficiului Poştal din strada Roman Ciorogariu se prezinză zilnic zeci de femei rome care trimit "dosare" către Ministerul Muncii, pentru a primi "ajutoarele" promise.