Prefectul Gavrilă Ghilea a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că urmare a controalelor efectuate de comisia mixtă pe care a numit-o în luna martie "în Oradea nu mai avem nici un magazin care să comercializeze produse etnobotanice".

"Măsurile luate s-au dovedit eficiente, astfel că proprietarii celor trei magazine au ajuns la concluzia că trebuie să le închidă", a spus Ghilea, amintind că proprietarii au fost intens amendaţi, pentru diferite încălcări ale legilor, de către Protecţia Consumatorilor, Inspecţia Muncii, Garda Financiară şi chiar Pompieri.

"Instituţiile statului vor continua să-şi facă treaba, dar nu ştiu dacă acelaşi efort se întâmăplă din partea societăţii civile. Constat o nepăsare şi chiar o indolenţă, căci degeaba îşi fac instituţiile statului datoria, dacă societatea civilă nu reacţionează", a mai spus prefectul, nemulţumit că "sunt alte modalităţi prin care tinerii îşi pot procura aceste substanţe" (adică prin comenzi online, pe internet) şi că părinţii nu îşi supraveghează mai bine copiii.

"Fac un apel la societatea civilă, în special la părinţi, să fie alături de noi în lupta acestui fenomen. Dacă vom acţiona împreună sunt convins că efectul va fi mult mai mare. Una e să acţionezi în stradă şi alta să acţionezi în mediul familial, unde influenţa asupra tinerilor este mai mare", a mai spus Gavrilă Ghilea.