În baza unei monitorizări a activităților Inspectoratului de Poliție Județean privind siguranța elevilor în școlile din județ, Prefectura Bihor afirmă că numărul faptelor penale săvârșite în aceste unități a scăzut în perioada septembrie - decembrie 2023 cu 20% față de aceeași perioadă a anului precedent. Majoritatea infracțiunilor comise în perimetrul școlilor au vizat acte de violență, inclusiv o tentativă de omor, dar au fost consemnate și cazuri de consum de droguri.   

Potrivit unui comunicat dat publicității de Prefectură în cursul zilei de joi, instituția a solicitat primăriilor din județ, 101 la număr, precum și instituțiilor cu atribuții în acest domeniu, adică IPJ Bihor, Inspectoratului Județean de Jandarmerie și Poliției Locale, o raportare privind gradul de siguranță din școli, pentru „realizarea unei analize integrate în cadrul Planului Teritorial Comun de Acțiune pentru siguranța școlară la nivelul județului”.

Din raport reiese că în Bihor, din totalul celor 716 unități de învățământ preuniversitar, în cazul a 692 școli siguranța este în responsabilitatea Poliției, în 13 în cea a Jandarmeriei și în 11 unități în responsabilitatea poliției locale.

În perioada septembrie - decembrie 2023, arată Prefectura în baza raportului, în școlile din Bihor „au fost înregistrate în total 20 de fapte de natură penală, în scădere comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent” (septembrie - decembrie 2022), când au fost consemnate 25 de infracțiuni, așadar cu 20% mai mult.

„Cele mai frecvente infracțiuni sunt lovirea sau alte violențe, totalizând 13 fapte din cele 20”, arată Prefectura Bihor, cu precizarea că, deși în perioada de la finele anului trecut infracționalitatea în școlile din județ a scăzut, a fost înregistrat „un eveniment grav, respectiv o infracțiune de tentativă de omor”, în incinta Colegiului Tehnic Traian Vuia din Oradea.

Totodată, raportul IPJ mai arată că în amintitul interval de timp au fost înregistrate doar 3 cazuri de consum de droguri, fără ca în comunicat să fie specificat în care școli au fost depistate aceste trei cazuri.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!