Prezentat în reuniunea Colegiului Prefectural de miercuri, bilanţul Instituţiei Prefectului pe anul 2015 a cunoscut creşteri la toţi parametrii în comparaţie cu cel precedent.

Potrivit documentului întocmit de şeful Serviciului Deconcentrate, Florin Băran, consilierii juridici ai Prefecturii au examinat legalitatea a 53.678 hotărâri ale celor 100 de consilii locale şi ale Consiliului Judeţean, dispoziţii ale primarilor şi preşedintelui CJ, în 38 de cazuri întocmind referate cu observaţii de nelegalitate în urma cărora emitenţii actelor administrative au procedat la reanalizarea, revocarea sau completarea acestora, fără a mai fi nevoie ca Prefectura să se adreseze instanţei de contencios administrativ pentru anularea lor, aşa cum s-a întâmplat în 2014.

Pe de altă parte, din cauza condamnării pentru acte de corupţie ori asimilate acestora a doi primari, din comunele Boianu Mare şi Paleu, prefectul a emis anul trecut două ordine de încetare de drept a mandatelor respectivilor edili, iar în alt caz, al primarului din Beiuş, a emis un ordin privind suspendarea mandatului după ce Adrian Domocoş fusese arestat şi înainte ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-i schimbe măsura preventivă în arest la domiciliu. Tot anul trecut, Prefectura a desfăşurat controale tematice la 70 din cele 100 primării bihorene.

De asemenea, în cursul anului 2015 Prefectura Bihor a soluţionat 553 petiţii, a înregistrat 5.150 notificări privind restituirea proprietăţilor şi 337 primiri în audienţe.

Serviciile comunitare subordonate au avut şi ele o activitate mai intensă decât în 2014: anul trecut au fost emis 16.387 permise de conducere auto (faţă de 13.278 în urmă cu doi ani), 21.362 paşapoarte (faţă de 17.808 în 2014) şi 24.983 certificare de înmatriculare auto (faţă de 22.948 în urmă cu doi ani).

Pentru meritul de a fi publicat pe propriul site, www.prefecturabihor.ro, din oficiu, cele mai multe informaţii de interes public, Prefectura Bihor a fost declarată recent cea mai transparentă din ţară, în urma unei monitorizări a Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.