Constructorii au turnat marţi stratul final de asfalt deasupra unora dintre pasajele din Piaţa Gojdu, mai precis de-a lungul brelei care va lega zona centrală de Calea Clujului.

Se toarnă asfalt 

„Au asfaltat între liniile de tramvai care merg spre strada general Magheru şi au asfaltat partea decapată dinspre Calea Clujului. În paralel, pe una dintre benzi, constructorii au ridicat la nivel, ieri şi astăzi, capacele de canal, iar pe cealaltă bandă, pe care au finalizat ridicarea capacelor, au turnat stratul final de asfalt”, a declarat pentru BIHOREANUL viceprimarul Marcel Dragoş.

Asfaltările vor continua şi miercuri. „Mâine şi poimâine, constructorii vor finaliza asfaltările în zona străzii Clujului şi zona de racord din curba de la Parcul 1 Decembrie şi vor derula în paralel lucrările de amenajare a liniei de tramvai", a spus Dragoş.

Potrivit viceprimarului, constructorii au început deja montarea stâlpilor care vor susţine firul de contract al liniei de tramvai.

Şantier în ritm alert

Așa cum BIHOREANUL a scris, lucrările se desfăşoară contra cronometru, având în vedere că reprezentanţii municipalităţii şi-au asumat reluarea circulaţiei tramvaielor prin zona centrală a oraşului începând cu 11 septembrie, odată cu începerea anului şcolar.

„Avem deja amenajată linia de tramvai pe deasupra pasajelor subterane. Mai avem amenajat linia de pe tronsonul de la colţul parcului 1 Decembrie, lângă blocul turn, până dincolo de magazinul Billa. Linia de tramvai se va finaliza cel târziu în cursul zilei de sâmbătă, iar duminică se vor face probele de circulaţie şi ultimele amenajări", a spus Dragoş.

Circulaţia tramvaielor prin zona centrală a oraşului a fost oprită în luna august a anului trecut.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!