O nouă prelevare de organe a avut loc cu succes în noaptea de vineri spre sâmbătă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea. Organele au fost prelevate de la un bihorean de 57 din Şimian aflat în moarte cerebrală în urma unui accident vascular cerebral ischemic.

"Intervenţia a durat cinci ore. S-a prelevat ficat şi cornee care au fost transportate la Bucureşti, plămâni în Olanda şi rinichi în Cluj. Au fost salvate cinci vieţi şi doi pacienţi vor putea să vadă lumina", se menţionează într-un comunicat al coordonatorului programului de transplant din Bihor, dr. Carmen Pantiş.

Potrivit comunicatului plămânii prelevaţi la Oradea au fost trimişi în Olanda prin programul Eurotransplant după ce specialiştii s-au asigurat că nu există niciun receptor compatibil în ţară.

Prelevarea de organe s-a făcut cu suportul unor echipe de chirurgi venite din Bucureşti sub conducerea dr. Radu Zamfir, de la Insitutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj sub coordonarea dr. Dan Pop precum şi a unor specialişti în transplant cardio-pulmonar veniţi cu avionul din Rotterdam sub conducerea dr. Natascha Moret.

Olandezii au aterizat pe timpul nopţii pe Aeroportul Oradea.

Specialiştii în transplant au fost asistaţi de o echipă orădeană formată din medicul primar ATI Tudorel Florian Sabău, rezidentul Silviu Turcuş, oftalmologul Ryan Bhageerutty şi asistentul ATI, Gergely Otto.