Licitaţia s-a încheiat, şantierul se poate deschide! Lucrările de prelungire a drumului rapid din Calea Bihorului, la baza serpentinelor care urcă la Paleu, până în strada Suişului, în giraţia care urcă la Real II vor începe în circa două săptămâni.

"Perioada de depunere a contestaţiilor a expirat, nefiind depusă nicio contestaţie. În continuare, urmează să fie semnat contractul cu firma câştigătoare, după care în aproximativ două săptămâni va începe executarea lucrărilor", a anunțat, vineri, un comunicat transmis de Primăria Oradea.

Potrivit documentului, la licitaţia pentru atribuirea lucrărilor au participat cinci asocieri de firme reprezentate de companiile Implenia Baugesellschaft, Tehnodomus, Trameco, Viacom Construct şi Drumuri Orăşeneşti, care a şi fost desemnată câştigătoare a procedurii de achiziţie.

Asocierea reprezentată de Drumuri Orăşeneşti, din care fac parte societăţile MBS Group şi Abed Nego, având ca subcontractor firma Electroconsult Sildac, îşi va asuma finalizarea lucrărilor de prelungire a drumului rapid în termen de 13 luni pentru suma de 23,1 milioane lei fără TVA. Preţul de pornire al licitaţiei a fost de 27,2 milioane lei.

"Drumul de legătură între strada Suişului şi Calea Bihorului va asigura continuitatea între drumul rapid recent realizat şi DN19, în acest fel realizându-se un inel de legătură în partea de nord-est a municipiului", se menţioneauă în comunicatul Primăriei.