Managerul celei mai mari unităţi sanitare din judeţul Bihor, Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, dr. Gheorghe Carp, consideră "binevenite" reglementările privind condiţiile şi programul de vizite în spitale fixate prin recentul Ordin al ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

"Noile reglementări mi se par absolut normale şi binevenite, chiar dacă unii s-ar putea plânge că vizitarea bolnavilor le-ar încurca activitatea sau i-ar obliga la cheltuieli suplimentare cu materialele de curăţenia. Oricum vizitatorii intrau şi până acum în spitale înaintea şi după terminarea orarului de vizitare oficial", a declarat pentru BIHOREANUL dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Clinic Judeţean din Oradea.

Potrivit acestuia, reglementările sunt "normale" deoarece "este dreptul familiilor să îşi poată vizita bolnavii internaţi în intervale de timp mai mari", în condiţiile în care "vizitatorii au şi ei locuri de muncă, şi poate n-ar reuşi să se încadreze într-un program de vizitare de două sau trei ore, impus de obicei de conducerile spitalelor".

De asemenea, managerul Spitalului Judeţean din Oradea consideră că este binevenită şi permisivitatea ca o rudă a unui pacient din secţiile ATI să poată sta în permanenţă lângă acesta, întrucât "adesea un astfel de pacient are nevoi pentru care personalul medico-sanitar mediu este insuficient ca număr".

Dr. Carp apreciază, în fine, că noile reglementări vor elimina şi posibilitatea unor "taxe mai mult sau mai puţin informale" pe care vizitatorii trebuia să le achite pentru a intra în spitale. "În felul acesta nu vor mai fi abuzuri din partea unora sau altora, care încasau taxe de acces mai mult sau mai puţin informale, cu sau fără chitanţă", a spus managerul Spitalului Clinic Judeţean din Oradea.

În acest spital, programul de vizitare obişnuit a cuprins intervalul orar 13-15, fără a se percepe o taxă de vizitare în mod direct, ci doar o taxă de 1 leu pentru ca vizitatorii să primească o pereche de papuci din nailon pe care să-i poarte peste pantofii de stradă, astfel încât să se păstreze curăţenia şi igiena în spital.

Printr-un recent Ordin, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a instituit un nou regulament de vizitare a bolnavilor din spitalele publice, valabil pentru întregul sistem sanitar public, conform căruia orarul de vizitare va fi zilnic între orele 15-20, iar sâmbăta şi duminica între orele 10-20, fără perceperea vreunei taxe.

În saloanele cu până la trei paturi nu va fi permisă decât vizita a cel mult două persoane simultan, iar în secţiile ATI vor putea intra la bolnavi şi membrii familiilor acestora, cel mult câte două persoane, în cele pentru copii părinţii putând sta lângă bolnavi în permanenţă.