Prefectura Bihor a anunţat luni că, potrivit unui articol dintr-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată de Guvern în cursul anului trecut, prefectul Claudiu Pop a făcut demersuri pentru soluţionarea blocajului administrativ care afectează de mai bine de doi ani comuna Popeşti.

Concret, după ce aceasta a rămas fără Consiliu Local în urma unor acte politice declanşate de conducerea fostului partid al lui Dan Diaconescu, PPDD, şi juridice consifinţite de Curtea de Apel Oradea, deliberativul comunal dizolvat va fi reconstituit.

Seria care a dus la impasul administrativ al comunei Popeşti a început în 2013, când celor şase consilieri locali aleşi în 2012 le-a fost retras sprijinul politic de către conducerea centrală a PPDD, iar supleanţii de pe lista acestei formaţiuni au refuzat să ia locul celor aleşi.

Imediat după acest lucru, ceilalţi 9 consilieri rămaşi – 4 din partea PSD, tot atâţia de la PNL şi 1 de la PDL – au refuzat să participe, de două ori consecutiv, la reuniunile Consiliului Local, astfel încât primarul Dorin Curtean, şi el tot PPDD-ist, a solicitat instanţei de contencios administrativ a Curţii de Apel Oradea constatarea dizolvării de drept a Consiliului, în baza legii, iar Guvernului – prin Prefectura Bihor – organizarea unor alegeri locale anticipate, pentru desemnarea unui nou Consiliu prin votul cetăţenilor.

Dat fiind, însă, faptul că pe de o parte hotărârea judecătorească de dizolvare a Consiliului Local Popeşti a fost pronunţată abia anul trecut, iar pe de alta că Guvernul nu a organizat noi alegeri, prefectul judeţului s-a prevalat de un act normativ special, OUG 41/2015, pentru reconstituirea Consiliului.

"Legea permite ca un Consiliu Local, în anumite situaţii, să funcţioneze şi fără consilierii demisionari, în cazul comunei Popeşti fără cei şase reprezentanţi aleşi pe lista PPDD, în această situaţie OUG permiţând reconstituirea Consiliului cu reprezentanţii celorlalte partide care au obţinut mandate în urma alegerilor din 2012", a declarat pentru BIHOREANUL, luni, prefectul Claudiu Pop.

Ca urmare, acesta a cerut încă de la finalul lunii decembrie ca PSD şi PNL (în această formaţiune fiind absorbit fostul PDL) să comunice câte o listă de patru, respectiv cinci persoane, care vor fi noii membri ai Consiliului Local al comunei Popeşti.

Potrivit prefectului, reuniunea de reconstituire a acestui for va avea loc miercuri, 13 ianuarie, de la ora 10, când noii consilieri vor putea alege şi un viceprimar din rândul lor.

Inexistenţa unui Consiliu Local a afectat serios în ultimii doi ani comuna Popeşti, deoarece unele dintre proiectele administrative nu au putut fi aplicate deoarece conform legislaţiei era nevoie să fie aprobate de către aleşii locali. În toamna anului trecut, de altfel, primarul Dorin Curtean a mobilizat aproximativ 30 de localnici care au protestat în Parcul Traian din Oradea, cerând sprijin de la Prefectură pentru soluţionarea juridică a impasului, iar Consiliului Judeţean asistenţă financiară pentru continuarea proiectelor ratate din cauza inexistenţei Consiliului Local.