Pentru prima oară de la declanşarea protestelor anti guvernamentale şi anti PSD, din ultimele 9 zile, participanţii la mitingul din Oradea, desfăşurat doar în Piaţa Unirii, fără marş, au cântat "La mulţi ani!" unui orădean care şi-a serbat cea de-a 71-a aniversare alături de ei.

Sărbătoritul zilei este profesorul pensionar Ioan Miheş, despre care protestatarii au aflat că îşi serbează ziua de naştere de pe Facebook. Bărbatul a venit, alături de soţia sa, le-a mulţumit protestatarilor din rândul cărora – de altfel – face parte, şi s-a declarat impresionat de gestul acestora.

Tot la mitingul de miercuri seară, participanţii au mai marcat încă o premieră, dând ture în jurul statuii lui Mihai Viteazul, la propunerea unuia dintre organizatori, care le-a cerut să facă acest lucru de 13 ori, adică numărul ordonanţei de Urgenţă care ar fi urmat să amputeze Codul Penal şi care a modificat efectiv Codul de Procedură Penală.

Protestatarii spun că nu sunt demoralizaţi de faptul că, spre deosebire de alte dăţi, numărul lor nu a depăşit, în momentul de vârf al protestului, 200 - 250 de persoane. "Nu cedăm şi nu plecăm", au scandat ei, ţinând în mâini, la fel ca de obicei, steaguri tricolore şi pancarte cu mesajele deja cunoscute. Unul dintre organizatori, Sebastian Duma, a declarat că "îi ajută (nr- pe guvernanţi) vremea, dar n-o să fie iarnă şi frig la nesfârşit. Ştim că e o luptă de uzură", a spus Duma.

Oamenii cer demisia guvernului Grindeanu, spunând că nu se mulţumesc cu schimbarea ministrului Justiţiei, deoarece nu au încredere într-un guvern care deja a demonstrat că pune interesul liderilor PSD deasupra interesului public. Între participanţii la protest au fost, ca de obicei, români şi maghiari, tineri şi bătrâni, însă joi seară, un singur participant mai purta pe umeri un copil.

Protestele vor continua şi zilele următoare, inclusiv duminică, ziua pentru care Duma a spus că speră "să atingem din nou un vârf de participare".