În premieră pentru România, medicii Spitalului Județean Bihor au scos cu un cateter un cheag de sânge, care s-a deplasat într-unul din vasele sanguine, blocând transportarea sângelui la plămâni, la un bărbat de 46 de ani ce suferise un accident vascular ischemic în urma căruia a făcut edem cerebral.

Procedura de intervenție obișnuită, tromboliza pentru dizolvarea cheagului, era contraindicată, astfel că specialiștii au aspirat cheagul cu un cateter introdus în arterele pulmonare.

De la accident vascular ischemic...

„În premieră națională, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor a fost efectuat tratamentul unui pacient cu trombembolism pulmonar, prin trombectomie pe cateter, procedură realizată prin colaborarea dintre Laboratorul de Angiografie, Cateterism Cardiac și Cardiologie Intervențională, Compartimentul de Radiologie Intervențională și Secția Clinică ATI I”, a anunțat purtătorul de cuvânt al unității, Lisa Crăiuț, printr-un comunicat dat publicității joi.

Potrivit acestuia, pacientul în vârstă de 46 ani a ajuns la spital în urma unui accident vascular cerebral ischemic sylvian stâng, fiind tratat printr-o trombectomie (pentru scoaterea cheagului de sânge) în cadrul Compartimentului de Radiologie Intervențională, însă ulterior a dezvoltat un edem cerebral, fiind transferat de urgență în Secția Neurochirurgie I, unde i s-a efectuat o intervenție de craniectomie decompresivă. Acest lucru înseamnă că medicii neurochirurgi i-au deschis cutia craniană pentru a diminua presiunea exercitată asupra vaselor de sânge de aici.

... la tromboembolism pulmonar

În cursul spitalizării, pacientul a dezvoltat și un tromboembolism pulmonar, însoțit de colaps hemodinamic, adică imposibilitatea irigării cu sânge a plămânilor. „Un cheag de sânge (trombul) s-a deplasat în circulația sanguină de la nivelul membrelor inferioare, blocându-se într-unul dintre vasele de sânge care transportă sânge de la cord la plămân, cauzând embolia pulmonară”, a explicat comunicatul.

În aceste cazuri, tratamentul clasic este tromboliza sistemică, o procedură medicală utilizată pentru a dizolva cheagurile de sânge care blochează vasele, pentru a se preveni deteriorarea țesuturilor sau organelor afectate. 

În acest caz, însă, din cauza accidentului vascular ischemic și a intervențiilor chirurgicale, pacientul avea contraindicații absolute pentru tromboliză, arată reprezentanta spitalului.

(sursa foto: Spitalul Județean Bihor)

Procedură minim invazivă

În cadrul unei comisii multidisciplinare formate din medicii cardiologi intervenționiști, radiologi intervenționiști și anesteziști, s-a decis efectuarea unei tromboectomii pe cateter cu ajutorul unui dispozitiv care permite aspirarea selectivă a cheagului, limitând pierderile de sânge.

Intervenția de tromboectomie pe cateter, care este minim invazivă, a fost efectuată la 16 ianuarie.

Ea a presupus introducerea unui cateter în arterele pulmonare și aspirarea conținutului trombotic, adică a cheagurilor, restabilind astfel permeabilitatea și fluxul de sânge dinspre inimă înspre plămân. „Intervenția a decurs bine, pacientul a avut o evoluție favorabilă și este externat”, arată comunicatul unității sanitare.

(sursa foto: Spitalul Județean Bihor)

Echipa operatorie

Echipa operatorie a fost formată din dr. Mihnea Traian Nichita-Brendea, medic primar cardiologie, dr. Sebastian Boancă, medic primar radiologie și imagistică medicală, dr. Andras Mester, medic primar cardiologie, și dr. Stefan Pataki, medic primar ATI.

„Această premieră deschide uși pentru noi metode de tratament și subliniază importanța colaborării multidiscplinare pentru beneficiul pacientului. Intervenția, care a salvat viața bărbatului de 46 de ani, a fost posibilă datorită colaborării dintre medicii Laboratorului de Angiografie, Cateterism Cardiac și Cardiologie Intervențională, coordonat de dr. Popa Virgil, Compartimentul de Radiologie Intervențională, coordonat de dr. Dan Mihoc, și Secția ATI I, condusă de dr. Carmen Pantiș”, se mai precizează în comunicat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!