Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Viorel Gavra, a prezentat, joi, bilanţul activităţii procurorilor din judeţ, analiza întocmită de instituţie arătând o creştere a volumului de activitate, de la 12.323 de lucrări înregistrate în 2010, la 13.591 de dosare, înregistrate anul trecut.
„Cauzele acestei creşteri sunt o serie de aspecte, mai ales de natură socială şi economică", a explicat prim-procurorul, care a recunoscut că din cauza aglomerării, calitatea activităţii procurorilor lasă de dorit, în 2011 crescând numărul cauzelor restituite de către instanţe în vederea refacerii urmăririi penale, al achitărilor şi al infirmărilor de soluţii.

Potrivit raportului, în cursul anului 2011, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi a parchetelor din circumscripţia teritorială a acestuia s-a dispus infirmarea soluţiilor de către prim procuror în 108 cauze. De asemenea, instanţele de judecată au dispus, prin hotărâri definitive, restituirea a 8 cauze la procuror, au pronunţat soluţii de achitare definitivă într-un număr de 32 de cauze privind un număr de 39 inculpaţi, din care 25 inculpaţi au fost achitaţi în temeiul articolului 10 literele a-e din Codul de procedură penală, adică faptele lor n-au existat ori nu au fost prevăzute de legea penală.

Mai grav este că dintre cei 25 de inculpaţi care s-au dovedit nevinovaţi, 4 fuseseră arestaţi în timpul anchetelor făcute de procurori.

„Prim-procurorii vor lua măsuri pentru eliminarea deficienţelor constate. În plus, se vor organiza şedinţe cu toţi procurorii pentru a se discuta în concret şi pentru fiecare caz în parte, condiţiile şi deficienţele care au stat la baza pronunţării acestor hotărâri judecătoreşti, în scopul eliminării lor în viitor. În cazul în care soluţiile de achitare sunt imputabile procurorilor, calificativele lor vor avea de suferit şi, implicit, nu se vor mai putea înscrie o perioadă la concursuri pentru avansare în funcţii. În plus, există posibilitatea să fie anchetaţi disciplinar de Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii", a explicat Gavra.

Prim procurorul Parchetului Bihor a recunoscut şi că, din cauza aglomerării procurorilor, anul trecut a crescut numărul cauzelor soluţionate într-un termen mai mare de 1 an şi respectiv 2 ani de la prima sesizare. „Acest aspect care se datorează în principal faptului că prim-procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi procurorul şef secţie urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au acţionat constant pentru soluţionarea cauzelor vechi aflate la organele de poliţie".

În premieră absolută, Parchetul Bihor a făcut public numărul dosarelor soluţionate anul trecut de fiecare procuror din judeţ, în topul listei aflându-se un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, Teofil Ilisie, cu 1.051 de dosare soluţionate, urmat îndeaproape de trei colegi, Adela Stamatiu (938), Mihaela Bulzan (844) sau Maria Cotrău (779).

La Parchetul Bihor, în fruntea listei se află chiar şeful instituţiei, cu 539 de cazuri rezolvate, în condiţiile în care prim-procurorul adjunct, Claudia Morar, nu a soluţionat niciun dosar, iar printre subalterni există procurori care au rezolvat tot anul trecut sub 20 de dosare. Printre aceştia se numără Ioan Bogdan, care a soluţionat anul trecut 15 dosare, Dan Bubuiug, cu 11 dosare, Simona Popa cu 9 dosare, ori Mihai Chirilă cu doar 8 dosare. „Aceştia au stat doar perioade scurte, au avut examene, au trecut de la o unitate la alta, nu li se poate imputa nimic", a declarat Gavra.

Pe de altă parte, spune primul procuror, unii dintre magistraţi au fost implicaţi în activitatea judiciară, participând la peste 10.000 de procese anul trecut. "Procurorii de la secţia judiciară nu pot soluţiona dosare, nu mai au timpul fizic", a spus Gavra.

Din statisticile instituţiei, anul trecut, procurorii judiciari au participat la judecarea în fond, apel şi recurs a 9064 cauze penale şi au examinat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei 3936 hotărâri judecătoreşti penale în vederea exercitării căilor de atac. De asemenea, au participat la 5943 şedinţe de judecată a cauzelor civile şi au examinat, în vederea declarării căilor de atac, 3365 hotărâri judecătoreşti civile. "Este vorba, de pildă, de cauzele deschise pentru despăgubiri în baza Legii 221/2009, privind acordarea despăgubirilor morale şi materiale celor care au suferit abuzuri în timpul regimului comunist. Prin lege, prezenţa noastră este obligatorie", a mai arătat magistratul.

Totodată, Viorel Gavra a mai subliniat că numărul dosarelor soluționate este foarte mare, comparativ cu anu 2010, când doar 12.323 de dosare au fost soluționate, mai ales că numărul de procurori este foarte mic comparativ cu cel prevăzut în schemă.

"La nivelul județului suntem cu 18 procurori mai puțini decât este prevăzut în statul de funcții. Vreau să atrag atenția că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita media este de 477 de cazuri soluționate pe procuor, în condițiile în care sunt doar trei procurori acolo, la Salonta media este de 291 de cazuri, dar funcționăm cu doar doi procurori, iar la Aleșd, unde am rămas tot cu doi oameni, media este de 306 cazuri", a mai spus Gavra.