Spitalul Municipal Dr. Pop Mircea din Marghita, care deservește peste 100.000 de bihoreni din zona de nord a județului, nu mai are contract de furnizare a serviciilor cu Casa Asigurărilor de Sănătate.

Contractul încheiat în vară i-a fost suspendat pentru că unitatea nu are acreditare, astfel că oamenii nu mai pot beneficia de internări, spitalizări de zi, consultații și analize în policlinică, decât dacă ar finanța serviciile din alte surse.

Fără acreditare

BIHOREANUL a aflat că suspendarea contractului de furnizare a serviciilor medicale dintre Casa Județeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor și Spitalul Municipal din Marghita a intrat în vigoare vineri dimineață, ca urmare a unei adrese pe care managerul unității sanitare, Bradacz Aliz, o trimisese cu o zi înainte conducerii CJAS Bihor.

„Între CAS Bihor și Spitalul Municipal Dr. Pop Mircea din Marghita era în vigoare un contract pentru furnizarea și decontarea serviciilor medicale încheiat în luna august a anului trecut, dar pe care suntem obligați să-l suspendăm după ce ieri (n.r. – joi) am fost înștiințați oficial, chiar de conducerea spitalului, că unitatea a intrat în categoria a VI-a, conform Deciziei nr. 32/2022 a Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate. Asta înseamnă că un spital este „neacreditat”, astfel că prin lege nu poate fi finanțat din Fondul Național Unic al Asigurărilor de Sănătate”, a declarat BIHOREANULUI directorul CJAS Bihor, Dorel Dulău.

În ședințe

Contactată, la rându-i, Bradacs Aliz, managerul Spitalului Municipal din Marghita, a confirmat imposibilitatea unității pe care o conduce de a mai fi finanțată din banii FNUASS.

„Este suspendat contractul încheiat cu CAS”, a spus managerul, lapidar, după care a întrerupt convorbirea telefonică, pentru a răspunde unor urgențe, și promițând că va reveni ulterior pentru a oferi detalii, ceea ce nu s-a întâmplat.

BIHOREANUL a aflat că la această oră la spitalul din Marghita are loc o ședință, pentru a se analiza felul în care ar putea continua furnizarea serviciilor cel puțin pentru pacienții internați sau modul în care aceștia să fie transferați în spitale din Oradea.

„Trebuie luate decizii rapid, pentru că azi este vineri și urmează weekendul, astfel că este imposibil ca problema acreditării spitalului și reluarea contractului de CAS să fie rezolvată până luni. În acest timp, spitalul trebuie să acorde servicii pacienților fără să existe posibilitatea decontării lor, așa că nu se știe câte zile va avea bani”, a declarat o sursă BIHOREANULUI.

Gravitate maximă

Neacreditarea sau excluderea din procesul de reacreditare (procedură periodică, obligatorie la câțiva ani pentru toate spitalele) este cea mai gravă situație în care poate ajunge un spital public, fiind cauzată, în general, de neîndeplinirea mai multor condiții obligatorii, de la existența personalului calificat până la cea a dotărilor, dar și a facilităților pentru pacienți și a serviciilor medicale.

Neacreditarea sau oprirea procesului de reacreditare pentru Spitalul Municipal din Marghita este, de altfel, o premieră pentru județul Bihor.

Deocamdată nu sunt cunoscute cauzele pentru care Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a retras acreditarea sau a întrerupt procesul de reacreditare și nici cine anume sunt persoanele responsabile de acest fapt.

În prezent, în spitalul din Marghita, care are în total 267 de paturi, sunt internați inclusiv 19 pacienți cu Covid, a căror îngrijire costă, în medie, câteva sute de euro, bani ce nu pot fi decontați.