Premierul Ilie Bolojan a anunţat duminică, printr-un mesaj video publicat pe Facebook, că Guvernul pregăteşte introducerea unui sistem de bugete multi-anuale pentru investiţii. Acesta ar urma să fie aplicat în perioada 2026-2028 şi să le permită autorităţilor locale şi judeţene să îşi planifice lucrările de infrastructură pe termen de trei ani.

Anunțul vine în contextul în care primari de comune din toată țara au fost nemulțumiți de tăierea investițiilor prin PNRR și Anghel Saligny.

„Va fi un program multi-anual, ceea ce înseamnă bugete naţionale pentru aceste proiecte. Fiecare autoritate, fiecare constructor va şti exact câţi bani va primi în 2026, 2027 şi 2028 şi îşi va putea organiza şantierele în consecinţă”, a explicat premierul.

Bolojan a subliniat că România şi-a depăşit deja capacitatea de investiţii, motiv pentru care se impune o prioritizare clară a proiectelor, în funcţie de impactul economic şi de nevoile reale ale regiunilor.

„România are o capacitate, care a fost deja depăşită, de a asigura investiţii. Toate domeniile sunt importante, toate zonele ţării sunt prioritare, dar, la un moment dat, totuşi, trebuie să faci o selecţie care proiecte sunt cele mai importante, cele care au cel mai mare efect economic, dacă se finalizează. Dacă e vorba de drumuri, poţi, de exemplu, să te uiţi la recensământul general al circulaţiei maşinilor să îţi dai seama unde este traficul cel mai mare sau drumuri care conectează regiuni între ele şi atunci, dacă ai de ales între anumite drumuri, între un drum comunal într-o comună la capătul judeţului şi un drum judeţean care leagă zece comune, sigur că vei finanţa cu prioritate drumul judeţean”, a adăugat prim-ministrul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!