Vă mai amintiți cum, în toamna anului trecut, când secretarul comunei l-a atenționat că proiectele sale nelegale vor fi trântite de juriștii Prefecturii Bihor, tupeistul primar din Lugașu de Jos, Sorban Levente, se lăuda în gura mare, în ședința Consiliului Local, că „mă piș pe ei”? Ei, bine, acum edilul urinează, cu boltă și mai mare, peste o instituție centrală - Institutul Național de Statistică.
Cu largul concurs al acesteia. Bihorel a aflat că Sorban a „rezolvat” luna asta să primească de la INS un Peugeot 301, disponibilizat după ce Institutul și-a înnoit parcul auto. Printr-un anunț ascuns cu dibăcie pe propriul site, INS a dat de veste că cedează autoturismul și - ați ghicit! - primarul din Lugașu de Jos a fost nu doar primul, ci și singurul care l-a văzut, așa că îl va primi curând.
Situația e ori o stupizenie, ori un mișmaș, având în vedere că, în 2022, Sorban a fost singurul primar din România amendat pentru sabotarea Recensământului Persoanelor și Locuințelor, organizat de INS, cerând localnicilor să nu stea de vorbă cu recenzorii.
Ba, mai mult, a fost și singurul care s-a ales cu un dosar penal pentru falsificarea unor date, ulterior fiind scăpat basma curată tot de INS, care n-a comunicat Poliției informațiile suspecte de măsluire, motivând că puteau fi folosite „exclusiv în scopuri statistice”.
În ritmul ăsta, dacă tot le este client premium, nu-i exclus ca edilul din Lugașu să-și extindă flota auto cu mașini primite și de la Poliție, și de la Parchete...
UPDATE: INS confirmă „transmiterea” mașinii
Ulterior publicării acestui text, Institutul Național de Statistică a transmis prin e-mail un răspuns solicitat de BIHOREANUL cu privire la procedura prin care a „disponibilizat” autoturismul și îl „transmite” Primăriei Lugașu de Jos, în acest răspuns arătând că „eventualele aspecte privind cazierul sau situația juridică a primarului comunei nu constituie un criteriu de descalificare a unei instituții publice de la primirea unui bun transmis prin procedura de disponibilizare”.
De asemenea, INS arată că în 12 februarie a.c., la o zi după întocmirea unui referat de disponibilizare (actul potrivit căruia nu mai avea nevoie de autoturism), a transmis prin e-mail mai multor instituții publice anunțul că are de „transmis” mașina, iar „transmiterea s-a realizat pe criteriul primul venit, primul servit”, prima solicitare fiind „din partea Primăriei comunei Lugașu de Jos”.
Vezi mai jos răspunsul integral al INS:
REPLICĂ
Tot ulterior publicării, Primăria comunei Lugașu de Jos a trimis o replică, pe care o publicăm integral, cu mențiunea că informațiile publicate, la care fac referire semnaatrii, sunt în totalitate corecte.