Preoţii bisericilor maghiare din Bihor, între care s-a numărat şi fostul episcop Laszlo Tokes, au binecuvântat, luni, cele peste 300 de kilograme de pâine realizate din noua recoltă de grâu, în cadrul unei festivităţi desfăşurate în Piaţa Unirii din Oradea.
Evenimentul este organizat pentru a doua oară în Oradea, însă este o tradiţie în comunităţile maghiare din judeţ, unde această sărbătoare marca sfârşitul recoltării grâului, în preajma sărbătorii Sfinţilor Petru şi Pavel. La terminarea muncilor câmpului, care ţineau aproximativ două săptămâni, fetele tinere împleteau coroniţe de flori, dansau şi mâncau din pâinea făcută din grâul nou, dar nu înainte ca aceasta să fie binecuvântată şi sfinţită de preoţi.
Pâinile aduse, luni, la Oradea, au fost realizate din grâul donat de comunităţile maghiare din Bihor în cadrul programului "Pâinea maghiarilor", program guvernamental maghiar cu caracter caritabil derulat anual din 2010.
Grâul donat de fermierii maghiari din Ungaria şi din afara graniţelor se strânge la Pecs, unde va fi măcinat, iar banii strânşi din produsele de panificaţie vândute vor fi donaţi comunităţilor maghiare aflate în dificultate, copiilor, aşezămintelor sociale patronate de bisericile maghiare.
O parte din pâinile sfinţite, luni, în Piaţa Unirii, au fost feliate şi împărţite trecătorilor, iar celelalte vor fi donate bisericilor din zonele care au contribuit la programul "Pâinea maghiarilor".