Piațeta din stațiunea Băile Felix a găzduit sâmbătă seara un altfel de eveniment estival: o întâlnire cu preotul ortodox Constantin Necula, doctor în teologie și profesor universitar, cunoscut și datorită conferințelor pe care le ține prin țară.

Evenimentul a adunat peste 1.000 de oameni, bihoreni și turiști, iar în cadrul acestuia Constantin Necula a spus, printre altele, că nu s-a uitat la filmul „21 de rubini”, realizat de preotul Ciprian Mega, care slujește în Oradea, iar asta pentru că are „o igienă mentală foarte selectivă”. 

„Un sens al bucuriei” 

Conferința denumită „Hristos, Evanghelia Bucuriei” a fost inițiată de pr. Florin Tomoioagă, de la Parohia Ortodoxă Băile 1 Mai și organizată de Primăria Sânmartin, alături de alți parteneri. Evenimentul, după cum a subliniat pr. Tomoioagă, s-a ținut „cu binecuvântarea Preasfințitului părinte Sofronie, episcopul Oradiei”. 

În piațeta Apollo din Băile Felix s-au adunat peste 1.000 de oameni de mai toate vârstele. O parte dintre ei au avut loc pe scaune, unii au rămas în picioare, printre care și primarul Cristian Laza, alături de Mihai Bar, fost deputat și președinte al CJ Bihor, iar alții s-au așezat pe iarbă. 

Evenimentul a început cu o rugăciune, iar apoi invitatul special a spus, referitor la faptul că este o conferință în aer liber, într-o piațetă publică: „Vă mulțumesc foarte mult că dovediți că nu e nevoie să trecem la secte ca să fim creștini. Și că putem să ne întâlnim și noi în situația asta cu totul și cu totul binecuvântată de a vesti Evanghelia lui Hristos”. 

„Gândul pe care îl am în seara aceasta să vi-l pun la inimă este mai mult acesta al bucuriei vederii unii cu ceilalți. Și mulțumesc lui Dumnezeu că a dat răcoare, tocmai de aceea am și fixat la ora 20, cum era Campionatul European, să putem juca un pic mai lejer așa...”, a spus Constantin Necula, stârnind zâmbete din public, cum a făcut-o în mai multe rânduri de-a lungul evenimentului. 

Tot el a adăugat: „Vreau să înțelegeți că ăsta-i sensul creștinismului, un sens cotidian, un sens al întâlnirii, al bucuriei, al bunului simț împărtășit între noi ca oameni”. 

Despre lume, școală și război

Pe parcursul cuvântării sale inițiale, care a ținut circa 30 de minute, Constantin Necula s-a referit la anumite pilde din Evanghelie, pentru a îndemna la gesturi de bucurie față de aproape. „(n.r. – Evanghelia) Niciodată nu se opune bucuriei noastre de a fi oameni. Societatea noastră nu și-a pierdut mintea, nici n-a avut-o vreodată, și-a pierdut omenia, lucrul cel mai grav dintre toate”, a spus pr. Constantin Necula.

Povestind din copilăria sa cum o mătușă care locuia într-o vale dinspre Vișeu de Jos, „când se bucura că ajungem dimineața, ne făcea dovada că ne așteaptă tăind iarba, de la drumul plin de noroi până la casa unde locuia. Ăla era semnul ei de bucurie...”. „Bucuria este lângă noi, noi o căutăm aiurea”, a adăugat el. 

Trecând la teme din societate, Constantin Necula, totodată profesor universitar, a vorbit despre școala din România: „Am ajuns să umilim școala făcând-o după părerea tuturor beizadelelor și tăntălăilor din sistem. Am transformat școala într-un fel de karaoke”. 

El s-a referit și la vremurile tulburate de războiul din apropiere. „Puneți-vă într-un colț înainte de a adormi și cereți-i lui Dumnezeu ca în zori țara să fie în pace, să fie în bucurie, în demnitate. Numai cine a văzut oameni murind apărându-și țara lor înțelege cât de prețios este faptul că noi stăm într-o intersecție (n.r. – piațeta Apollo se află aproape de o intersecție) și povestim despre Iisus Hristos sâmbătă seara, când nu foarte departe de noi lumea se zbate să supraviețuiască. Dacă nu vedem lucrurile acestea, fericirile noastre vor fi false întotdeauna...”, a spus preotul în finalul cuvântării sale.

„Să mă ierte regizorul...”

Cea mai mare parte a întâlnirii a fost, apoi, dedicată întrebărilor din partea publicului, adunate de organizatori pe bilețele, și răspunsurilor date de invitatul special. 

Printre primele întrebări pe care le-a primit a fost și: „Ce părere aveți despre «21 de rubini»?”. 

„Nu m-am uitat la film. Am o igienă mentală foarte selectivă. Nu mă mai obosesc de mult cu lucruri de genul asta. Să mă ierte regizorul, actorii, sponsorii, comentatorii. Nu cred în vâlva în jurul lucrurilor acestora pentru că știu cum se trăiește în televiziuni și în media”, a răspuns Constantin Necula, trecând apoi la următoarea întrebare. 

După cum se știe, „21 de rubini” atinge, printre altele, teme precum corupția din Biserica Ortodoxă Română, de la nivel înalt până la nivel de parohii, unul dintre personaje fiind inspirat de episcopul Oradiei. După ce a susținut că filmul i-a fost boicotat în țară, nu demult, regizorul Ciprian Mega și-a prezentat lungmetrajul la un festival din Moscova și chiar s-a întâlnit cu Vladimir Putin, „excursia” sa fiind condamnată de mulți, în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina. 

„Cenzura pe tristețe naște monștri”

Adoptând ba un ton glumeț, ba unul serios sau chiar acid, Constantin Necula a răspuns mai multor întrebări pestrițe, de la frământări cotidiene și reguli bisericești legate de botez ori de nuntă până la teme profunde legate de suflet. 

De pildă, el a fost întrebat ce părere are despre yoga, o formă de exercițiu spiritual provenită din India, dar practicată mai nou mai ales ca formă de exercițiu fizic. „Nu o recomand. Ce ajunge la noi este un fel de apă de ploaie pentru pipițe și pipițoi, din ăștia epilați... Dacă tot vreți să cunoașteți adevărul, uitați-vă la documentare cu lucruri de la fața locului, nu vă mai aburiți cu prostii”, a răspuns preotul. 

El s-a referit, tot în răspunsuri, la exagerările practicate pentru nunți ori botezuri în biserică, evidențiind că se pierde esența, dar se mizează pe lumânări cu Mickey Mouse, cristelnițe împodobite cu flori, fotografi, videografi și drone, iar mai nou mulți vor cununii în diverse spații neconvenționale, în păduri. „Ne-am fițoșit și devenim penibili”, a spus preotul. 

O altă persoană a vrut să știe „cum putem accepta mai ușor perioadele de tristețe și suferință din viața noastră”. „Nu există un manual de dezîntristare. Există o demnitate a tristeții. (...) Există o tristețe care trebuie consumată până la capăt. Cenzura pe tristețe naște monștri”, a spus preotul, iar „tristețile trec prin însoțire”. 

Multe dintre răspunsurile sale la alte întrebări au conținut îndemnuri la pocăință, rugăciune și la iertare. 

O bună parte dintre cei care s-au dus la întâlnirea cu preotul Constantin Necula au cumpărat și cărți semnate de acestea, iar apoi s-au așezat la coadă pentru a-i lua autograful.

Toată conferința a fost transmisă live de Primăria Sânmartin și poate fi văzută aici:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!