Ziua Eroilor, celebrată anual cu ocazia sărbătorii de Înalţarea Domnului, care are loc 40 de zile după Paşti, a adunat joi în cimitirul municipal zeci de oficialităţi bihorene la festivitatea de depuneri de coroane încheiată cu defilarea gărzii de onoare.

Printre participanţii la festivităţi s-au numărat prefectul de Bihor, Claudiu Pop, viceprimarii Mircea Mălan şi Huszar Istvan, reprezentanţi ai partidelor şi instituţiilor deconcentrate din judeţ.

Preşedinţii de filiale au lipsit de la eveniment, prinşi, probabil, cu negocierile noilor majorităţi din Consiliul Judeţean şi Consiliul Local în urma alegerilor de duminică.

Organizat de Instituţia Prefectului Bihor, ceremonialul a fost deschis cu un moment de reculegere în semn de cinstire a eroilor neamului, urmat de o slujbă de pomenire.

"Aduc un pios omagiu tuturor celor care şi-au dat viaţa în războaie de-a lungul timpului, exprimându-şi totodată ataşamentul faţă de valorile tradiţionale româneşti. Bunul Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe cei drepţi", a declarat în discursul său, prefectul Claudiu Pop.

Potrivit colonelului Dan Poinar, preşedintele filialei bihorene a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor, până în 1952, în cimitirul municipal au fost înmormântaţi 2.391 de eroi din primul război mondial. Numărul lor a fost dublat ulterior de combatanţii din cel de al doilea război mondial.

În cinstea eroilor căzuţi în cele două conflagraţii, indiferent de naţionalitate, participanţii la eveniment au depus coroane şi jerbe de flori la monumentul "Vulturul" al eroilor căzuţi în primul război mondial, la parcelele de onoare ale soldaţilor români şi sovietici care şi-au jertfit viaţa în ultimul război mondial, la mormintele celor patru eroi orădeni răpuşi în timpul evenimentelor din decembrie 1989 precum şi la monumentul militarilor unguri căzuţi în cele două războaie mondiale.

Evenimentul a mai cuprins un moment artistic susţinut de corul elevilor Liceului de Artă condus de profesorul Arnold Schneider şi defilarea gărzii de onoare.

Ziua Eroilor, celebrată în fiecare an cu ocazia sărbătorii Înălţarea Domnului, care are loc la 40 de zile după Sfintele Paşti, a fost instituită în 1920 prin decret regal.