Când doi se ceartă, se supără şi-al treilea. Preşedintele ALDE Bihor, Ciprian Blejan, şi-a declarat public supărarea faţă de doi reprezentanţi ai Asociaţiei Oradea Civică, despre care a afirmat că nu au relatat corect un incident desfăşurat consumat săptămâna trecută în faţa sediului partidului.

Violare de domiciliu şi sechestrare de persoane

Aşa cum BIHOREANUL a relatat vinerea trecută, preşedintele şi vicepreşedintele Asociaţiei Oradea Civică, Sebastian Duma, au „colindat” sediile din Oradea ale partidelor parlamentare, pentru a le cere să susţină revenirea la alegerea în două tururi a primarilor, în dreptul sediului ALDE având însă un incident cu fostul eurodeputat PSD Emilian Pavel, care locuieşte în aceeaşi clădire din strada Traian Moşoiu.

În gangul imobilului, Pavel le-a cerut celor doi să părăsească locul, deoarece este o proprietate privată, după care sunat la 112, cerând intervenţia Poliţiei, căreia i-a reclamat o violare de domiciliu, pe când Duma şi Bursaşiu, prinşi în incintă după ce Pavel a închis poarta cu ei înăuntru, s-au plâns, la rându-le, că au fost sechestraţi de politician.

În filmuleţul pe care cei doi l-au înregistrat la faţa locului, cei doi au făcut şi referiri despre ALDE, spunând că au găsit gol sediul „somptuos” al organizaţiei.

Politician ultragiat

Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, la cinci zile după incident, preşedintele ALDE Bihor, Ciprian Blejan, a ţinut să prezinte „clarificări”, criticânde „afirmaţiile total deplasate şi neadevărate, maliţioase, faţă de sediul partidului”.

Blejan s-a arătat supărat că Duma şi Bursaşiu au descris sediul ALDE Bihor ca fiind „somptuos”, precizând că este închiriat, iar chiria nu e achitată cu bani de la stat, ci din contribuţiile membrilor, care nu sunt „în număr de 5”, cum ar fi pretins activiştii, ci 2.500. De asemenea, Blejan a spus că inclusiv mobilierul este vechi, adus de la vechiul sediu, şi este ieftin, din PAL melaminat.

El a mai spus că deşi în prima parte a zilei de joi Duma şi Bursaşiu au găsit sediul gol, după-amiaza, când au revenit de la Poliţie, unde fuseseră audiaţi din cauza incidentului cu Emilian Pavel, au văzut, ba chiar au şi filmat, că înăuntru se desfăşura o şedinţă de partid, la care participau 30 de persoane, fapt pe care nu l-au mai pomenit ulterior, ceea ce ar crea orădenilor percepţia că partidul ar fi inexistent.

Culmea: avem obiective comune

Ironia sorţii, a subliniat preşedintele ALDE Bihor, este că partidul are acelaşi obiectiv ca Oradea Civică în ce priveşte revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. „ALDE şi-a precizat public această poziţie”, a amintit Ciprian Blejan.

În ce priveşte viitoarele alegeri locale, Blejan a mai spus că partidul său va concura pe propriile liste, punctual organizaţiile locale având totuşi libertatea să încheie alianţe, „în principiu cu partide de dreapta”.

El a mai precizat, însă, că pentru Consiliul Judeţean Bihor, unde în prezent are doi aleşi, pe vicepreşedintele Traian Bodea şi pe consilierul Julien Mateiaş, ALDE Bihor nu va face alianţe.