Sezonul fotbalistic 2019-2020 din România s-ar putea încheia pe teren, dar va avea o formă modificată de sistem, la reluarea competiţiilor, după ce măsurile de restricţie vor înceta, spune preşedintele clubului CSC Sânmartin, Alexa Krenek, cunoscut ca un apropiat al forurilor fotbalistice din ţară.

Krenek a declarat pentru BIHOREANUL că, cel mai probabil atât în Liga I, cât şi în ligile a II-a şi a III-a, sezonul actual se va relua printr-un sistem play-off şi play-out.

Conform preşedintelui Clubului Sportiv Comunal Sânmartin, în Liga a III-a, acolo unde judeţul Bihor are două echipe reprezentante - formaţia condusă de el şi Luceafărul Oradea - "primele opt echipe din serie, din acest moment, vor juca în play-off, iar ultimele opt în play-out". Krenek mai spune că nu se vor juca meciuri tur-retur, ci vor fi doar şapte etape, în care echipele gazdă vor fi stabilite la tragerea la sorţi a programului.

"Această măsură se va aplica la toate ligile naţionale, fiindcă este cea mai la îndemână. Şi în Liga I, şi în Liga a II-a şi în Liga a III-a se va proceda la fel, pentru că nu mai este timp la dispoziţie. După ce echipele vor reveni la antrenamente, acestea au nevoie de cel puţin două săptămâni pentru readaptare. Consider că, cel mai probabil, campionatul se va relua pe la jumătatea lunii iunie şi se va încheia până la finele lunii iulie", a mai afirmat Krenek.

Măsura nu a fost, încă, stabilită oficial, dar, arată el, este cea mai agreată în acest moment de conducătorii fotbalului românesc, ştiut fiind şi faptul că preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, îşi doreşte ca sezonul să fie încheiat pe teren.

Pe de altă parte, echipa condusă de preşedintele Alexa Krenek, CSC Sânmartin, care ocupă locul 6 în Seria a V-a a Ligii a III-a, are toţi cei 22 de jucători în auto-izolare la domiciliu din 16 martie, aceştia pregătindu-se individual, în limita posibilităţilor, din punct de vedere fizic. Toţi aceştia, dar şi antrenorii şi angajaţii clubului se află în şomaj tehnic.

Dacă varianta prezentată de Krenek ca fiind cea mai plauzibilă pentru încheierea actualului sezon fotbalistic intern va fi pusă în paractică, atunci ambele echipe din judeţul Bihor, Luceafărul Oradea şi CSC Sânmartin, vor juca în play-off în Seria a V-a a Ligii a III-a.

Reamintim, din ediţia 2019-2020 a celului de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării s-a jucat până în prezent tot turul de campionat, plus o etapă din retur. În urma acestor runde, CSC Sânmartin ocupă locul 6, cu 25 de puncte, iar Luceafărul Oradea se situează pe poziţia a 5-a, cu 26 de puncte.