Cf. art. 271 Cod Penal, privitor la nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, "împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătoreşti se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani". Cf. art. 324 Cod Penal, privitor la instigarea publică şi apologia infracţiunilor, "fapta de a îndemna publicul prin viu grai, scris sau prin orice alte mijloace, de a nu respecta legile ori de a comite fapte care constituie infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar public sau de o persoană care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsa este închisoarea de la 1 an la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează lăudarea în public a celor care au săvârşit infracţiuni sau a infracţiunilor".

Potrivit definiţiilor de mai sus, după ce a lăudat Guvernul că îşi încalcă propriile legi şi că sfidează hotărârile judecătoreşti (de pildă achitând profesorilor drepturile salariale la Paştele Cailor deşi ele sunt recunoscute acum), şi după ce a ameninţat judecătorii să se conformeze politicii PDL, nu legilor, Traian Băsescu a devenit un ditamai Preşedinte Infractor.
Doar pentru că poate (şi poate fiindcă n-a fost oprit la timp, în alte situaţii, când a încălcat legi considerate de mai mică importanţă), Băsescu s-a năpustit la judecători aşa cum înaintaşul său, Ion Iliescu, nici măcar nu visa.

A doua zi, asociaţiile judecătorilor şi procurorilor au dat răspunsul printr-un adevărat rechizitoriu la adresa regimului. "Într-un stat poliţienesc, în care se clădesc tot mai multe pârghii prin care Justiţia să fie controlată, în care legile se fac de pe azi pe mâine şi se modifică chiar înainte de a intra în vigoare, în care serviciile secrete îşi măresc bugetul, iar pentru Justiţie nu se găseşte nici măcar mărunţiş, în care reformele există doar în vorbe şi prestaţii televizate, un preşedinte, pe un ton dictatorial, îşi permite să cheme la ordine magistraţii şi să-i terfelească în piaţa publică din postura părintelui naţiunii căruia i se recunoaşte dreptul de a-şi stigmatiza la stâlpul infamiei oamenii legii", au arătat magistraţii, avertizând totodată asupra unui detaliu pe care preşedintele îl ştia şi el, şi anume că "nerespectarea actului de justiţie şi instigarea la această infracţiune atrag repercusiuni tot prin lege stabilite".

Denunţând că "statul este unicul debitor care îşi permite prin vădit abuz de putere să stabilească, deasupra legii fundamentale, condiţiile în care să-şi satisfacă creditorii, care nu sunt alţii decât cetăţenii ţării", magistraţii - practic - au dezvăluit ce îşi doreşte de fapt preşedintele. În niciun caz o Justiţie reală, ci una aservită, o Justiţică, în care dreptatea să se facă pe târguială ("Dreptate mică, după buget, coane Trăienică!"), în batjocura vechiului şi sănătosului "Fiat iustitia, et pereat mundus"!