Președintele României, Ilie Bolojan, a prezentat marți, la finalul Summitului Inițiativei celor Trei Mări de la Varșovia, stadiul proiectelor de infrastructură rutieră strategică ale României, subliniind importanța coridorului Via Carpathia, care cuprinde și drumul expres Arad-Oradea. Șeful statului a vorbit și despre stadiul licitațiilor pentru cele trei tronsoane ale viitoarei șosele rapide care va lega cele două orașe.

Via Carpathia

„Suntem la finalul celui de-al zecelea Summit al Inițiativei celor Trei Mări, a țărilor din Europa Centrală și de Sud-Est, țări care aveau câteva caracteristici comune: în anii trecuți făceau parte din fostul bloc comunist, aveam o rămânere puternică în urmă față de țările din Vestul Europei, aveam o economie mult mai puțin dezvoltată și, în general, conexiuni rutiere, conexiuni energetice dezvoltate în principal de relația Est-Vest”, a declarat Ilie Bolojan.

Președintele interimar a explicat că scopul Inițiativei celor Trei Mări este reducerea decalajelor față de țările vest-europene, cu accent pe conectivitate. „O direcție importantă în acești zece ani a fost creșterea conectivității pe direcția Nord-Sud, atât din punct de vedere energetic, cât și pe calea ferată și rutier.”

În ceea ce privește România, Ilie Bolojan a subliniat că Via Carpathia este unul dintre cele mai importante proiecte: „Pe teritoriul țării noastre este un profil de drum expres care intră în România pe relația Debrețin-Oradea, coboară spre Sud, pe relația Arad-Timișoara, și apoi înspre zona Constanța, spre Bulgaria, Calafat, și spre Serbia, spre Belgrad și apoi spre Peninsula Balcanică”.

Oradea-Salonta, contract în mai

Referindu-se la stadiul lucrărilor pentru drumul expres Arad-Oradea, parte a Via Carpathia, Bolojan a afirmat că o parte dintre licitații ar urma să fie finalizate. 

„Din discuțiile pe care le-am avut chiar ieri cu compania națională de drumuri și autostrăzi, sunt (reprezentații companiei - n.r.) în situația în care, până la finalul acestei luni, vor definitiva o parte din licitațiile care sunt în momentul de față în curs pe cele trei tronsoane ale drumului expres Arad-Oradea, în așa fel încât în luna mai cel puțin primul tronson de la Oradea la Salonta să poate fi semnat. De asemenea, celelalte două tronsoane sunt în diferite faze de achiziții. Unul este în contestație, cel din spre Arad, iar cel din mijloc este în momentul de față în faza de analiză”, a spus Bolojan, care a militat pentru acest proiect când era președintele CJ Bihor.

Așa cum BIHOREANUL a scris la începutul lunii aprilie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația formulată împotriva atribuirii lucrărilor pentru tronsonul Oradea-Salonta, în urma unei licitații, către o asociere formate dintr-o firmă din Oradea controlată de proprietarul grupului Selina, Beneamin Rus, și una din Ucraina. Astfel, ar urma semnarea contractului pentru lotul de peste 33 kilometri, la mai bine de un an după ce CNAIR a preluat proiectul de la autoritățile locale.

„Ar putea începe lucrările”

Totodată, Bolojan a menționat marți că „tot în faza de licitație este și tronsonul de la Timișoara înspre Stamora-Moravița de drum expres, în așa fel încât și conexiunea pe relația Balcani să fie realizată”.

Dacă procedurile decurg normal, „am putea fi în situația în care în vara acestui an, înspre toamnă, aceste tronsoane de drum expres din cadrul Via Carpathia de pe teritoriul României să ajungă în faza de execuție”.

„Pe tronsonul drumul expres Arad-Oradea este deja proiectare și execuție, urmează să fie semnat contractul, deci ar putea începe lucrările, iar pe celălalt tronson, de la Timișoara spre Stamora-Moravița, ar urma perioada de proiectare și apoi, după câteva luni de zile, foarte probabil anul viitor ar putea să înceapă execuția”, a adăugat Ilie Bolojan.

Conexiune restantă

Pe de altă parte, în cadrul summitului, președintele României a mai vorbit despre necesitatea conectării Portului Constanța cu Nord-Vestul țării: „O conexiune importantă care este restantă este conectarea Portului Constanța atât rutier, cât și feroviar pe direcția Nord-Vest, pentru conectarea pe direcția Europei Centrale, dar și pe direcția de Nord, în așa fel încât potențialul mare al acestui port pentru a deveni un hub european pe direcția de transport transcaucaziană să se consolideze în anii următori”.

De asemenea, el a subliniat impactul traficului crescut prin Portul Constanța, determinat de războiul din Ucraina și aderarea României la Spațiul Schengen: „Așa cum s-a văzut în acești ani, intrarea României în Schengen, dar și, din păcate, războiul din Ucraina au crescut foarte mult traficul prin Portul Constanța, ceea ce a însemnat un puternic impuls pentru logistică și pentru dezvoltare în zona de Sud-Est a României”.

Summitul Celor Trei Mări s-a încheiat cu adoptarea unei declarații comune: „Țările participante au adoptat o declarație prin care își propun ca și în perioada următoare să colaboreze pe aceste componente care înseamnă partea de conectivitate, partea de energie - acesta fiind un subiect important discutat atât în cursul zilei de ieri, dar și astăzi.”

În final, Ilie Bolojan a anunțat extinderea Inițiativei: „În întâlnirea de astăzi au mai fost acceptate ca membri asociați două țări balcanice - Muntenegru și Albania - și, de asemenea, pe lângă partenerii strategici consacrați - Statele Unite, Japonia, Germania și Uniunea Europeană - au mai fost aprobate două țări importante, Turcia și Spania”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!