Potrivit programului anunţat de Compartimentul Protocol al Administraţiei Prezidenţiale la Prefectura şi Consiliul Judeţean Bihor, precum şi la Primăria Oradea, preşedintele Ungariei va ateriza marţi, 19 octombrie, pe Aeroportul din Oradea, la ora 13.30, cu o aeronavă specială.

Din programul vizitei fac parte o deplasare la Universitatea Partium, un dejun cu conducătorii Universităţii, dar şi ai Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, precum şi o ceremonie de depunere a unei coroane de flori la statuia Sfântului Ladislau din Oradea, unde va avea loc şi un ceremonial militar.

De asemenea, preşedintele Ungariei are programată o deplasare la Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea, unde se va întâlni atât cu episcopul în exerciţiu, Bocskei Jozsef, cât şi cu predecesorul său, Tempfli Jozsef, care s-a pensionat cu un an în urmă.

Conform programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, la vizita şefului statului maghiar vor participa din partea română Bogdan Aurescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Irina Comaroschi, ambasadorul României la Budapesta, şi Oszkar Fuzes, ambasadorul Ungariei la Bucureşti.