Bolojan şi USL, pe locul III
Primul dosar de candidatură înregistrat oficial la Biroul Electoral Municipal Oradea a fost, vineri dimineaţă, cel depus de candidatul PPDD la Primărie. Acesta este Gheorghe Frenţ, fost şef al Clubului Sportiv Crişul şi fost adjunct în perioada când CS Crişul era condus de fostul jurnalist Petruţ Drăgan. PPDD nu şi-a depus, însă, nicio listă la Consiliul Local, neputând să adune, probabil, candidaţi pentru această structură a administraţiei locale.
Următoarele candidaturi înregistrate oficial au fost ale candidatului PRM la Primărie, Hathazi Francisc Ioan (cadru didactic la Universitatea Oradea), precum şi ale candidaţilor aceleiaşi formaţiuni la Consiliul Local, lista având 34 de poziţii.
Tot dosare complete au depus USL, din partea PNL-PSD-PC candidând la Primărie actualul edil Ilie Bolojan, iar pe listele la Consiliul Local fiind tot 34 de candidaţi. Bolojan a fost însoţit la BEM de către viceprimăriţa Florica Cherecheş, de candidatul USL la aceeaşi poziţie, pesedistul Claudiu Pop, precum şi de liberalul Liviu Andrica.
Ulterior depunerii candidaturii în Sala Mare a Primăriei, Bolojan a făcut o scurtă declaraţie de presă, în care a afirmat că "În ce mă priveşte, mi-am depus candidatura cu siguranţa că în acest mandat am reuşit împreună cu echipa din Primărie să facem multe lucruri bune pentru Oradea, motiv pentru care sunt încrezător în viitor şi sunt convins că împreună cu echipa USL vom face şi mai multe lucruri bune pentru Oradea în mandatul următor".
Vuşcan, tot ecologist...
Anunţat la aceeaşi oră cu USL, tânărul fost PSD-ist şi fost şef al Mişcării Verzilor Democrat-Agrarieni, Horea Vuşcan, a apărut la BEM la 20 de minute după ora 11.00, ca viitor candidat la Primărie din partea Uniunii Ecologiste din România.
Înainte să-şi depună candidatura, Vuşcan a dat declaraţii pe holul Primăriei, explicând că UER are o listă incompletă la Consiliul Local, în care el este pe prima poziţie, urmat de un anume Paul Moca (pe care l-a prezentat ca fiind "asistentul meu personal") şi de Raul Derecichei (patronul unei firme de consultanţă şi fost preşedinte al Federeaţiei Student Pro din Universitatea Oradea, care va candida şi la şefia CJ Bihor), precum şi de 24 preşedinţi şi administratori de asociaţii de proprietari.
În declaraţia de presă, Vuşcan "s-a luat" atât de USL, cât şi de "partidele mici", dar mai ales de PPDD. "Nu trebuie să uităm că în 2008 Ilie Bolojan a promis că vine să facă curăţenie după Petru Filip, iar acum vedem că Filip este în USL", a spus Vuşcan, adăugând: "Atenţie, români! În 2004 a candidat Vadim, spunând că este reprezentantul românilor, acum candidează Dan Diaconescu. Am scris şi pe blogul meu că DD va fi cu ciolanul, iar PP, adică poporul, cu osciorul". De asemenea, Vuşcan a susţinut că a fost curtat de "partidele mici" precum UNPR, PPDD şi "socialiştii lui Miron Cozma", dar el a preferat să nu trădeze ecologismul şi asociaţiile de proprietari.
Culmea, Vuşcan a declarat şi că este convins că nu are nicio şansă la Primărie sau, în cazul lui Derecichei, la şefia CJ, dar a spus că foloseşte aceste candidaturi "strict pentru imagine". "Eu ştiu că şansele noastre sunt infime, inexistente, dar aceste candidaturi sunt strict pentru imagine, pentru a avea acces la timpi de emisie la televiziuni şi pentru a ne transmite mesajele pentru Consiliul Local. Eu nu mă îmbăt cu apă rece...", a spus Vuşcan.
... dar împrăştiat
După ce a vorbit cu jurnaliştii, Vuşcan a intrat în sediul BEM, dar fără dosarele de candidatură. "Păi, în cazul acesta, nu avem ce vorbi", i-a spus preşedintele Biroului Electoral Municipal, judecătorul Ovidiu Galea, astfel că Vuşcan a trebuit să-l aştepte pe "asistentul" său până ce acesta a venit cu o cutie din carton în care se aflau acte.
Cum, însă, o parte din acestea nu erau completate, Vuşcan a vrut să facă acest lucru în sediul BEM, fiind însă atenţionat de judecător că sediul Biroului Electoral Municipal nu este destinat acestei operaţiuni şi poftindu-l să iasă din încăpere. "Vă rog să chemaţi Poliţia Locală!", a cerut magistratul unui membru al BEM, moment în care Vuşcan s-a ridicat de la masă şi a ieşit pe hol, să completeze documentele.
Potrivit legii, candidaţii la primării, consilii locale, consilii judeţene şi preşedinţia CJ trebuie să depună patru acte: declaraţia de acceptare a candidaturii, declaraţie pe proprie răspundere că nu a colaborat cu fosta poliţie politică (Securitatea), declaraţie de avere şi declaraţie de interese.