În primele două ore de la deschiderea secţiilor de votare, 14.031 de bihoreni, adică 2,80% şi-au exprimat opţiunea electorală la alegerile parlamentare. Din aceştia, 2.597 au votat pe listele suplimentare, iar 11.434 pe listele permanente.
Repartizarea între mediul urban şi cel rural este aproape egală. Concret, 7.188 de bihoreni au votat în secţiile din oraşe, iar 6.907 în cele din sate.
Procentual, cea mai mare prezenţă s-a înregistrat la secţia de vot 303 din satul bihorean Rohani, comuna Câmpani, unde 12 votanţi care s-au dus la urne reprezintă 15% din electori.
Secţia de votare cu cei mai mulţi votanţi care au mers deja la urne este cea cu numărul 551, unde până la ora 9 au votat 119 persoane (5,83%), din care 108 pe listele permanente.
La polul opus, nu au fost încă vizitate de niciun alegător secţii de votare din Ant, Budureasa, Crânceşti, Dumbrava, Hodiş, Miheleu şi Zece Hotare.
La nivel naţional, până la ora 9, prezenţa la vot înregistrată este de 2,84%, după ce 517.487 români au votat.
Prezenţa la vot în timp real poate fi consultată pe site-ul prezenta.roaep.ro.